Reprezentanți din statele membre NATO, convocați de Rusia pentru a discuta asupra acuzațiilor despre raidurile din Siria
Rusia a chemat atașați din țările mebre NATO, pentru a le cere explicații oficiale și probe cu privire la acuzațiile cu referire la moartea unor civili în raiduri aeriene ruse din Siria, scrie Mediafax.
„Am invitat ataşaţi militari din SUA, Marea Britanie, Franţa, Germania, Italia, Turcia şi NATO pentru a le cere să ofere dovezi clare în sprijinul unor declaraţii sau pentru a le cere să dezmintă”, a spus Anatoli Antonov, adjunctul ministrului rus al Apărării.
„Am fost acuzaţi că atacăm opoziţia moderată şi că ar fi murit civili în raiduri aeriene ruse care au vizat spitale, moschei şi şcoli din Siria. Din nefericire, am auzit astfel de afirmaţii din partea unor lideri politici şi politicieni din ţări occidentale”, a subliniat oficialul rus, referindu-se la oficiali din Statele Unite, Marea Britanie şi Franţa.
Rusia a efectuat mai multe raiduri aeriene în Siria, pe 30 septembrie, pentru a susține regimul Bashar al-Assad. Moscova explică faptul că atacurile sunt doar pentru pozițiile rețelei Stat Islamic.
Observatorul Sirian pentru Drepturile Omului a acuzat săptămâna trecută că cel puțin 13 persoane au murit după ce un spital din nord-vestul Siriei a fost bombardat de aviația militară rusă, însă cei de la Moscova au respins acuzațiile aduse.