REPRESIUNEA continuă în Turcia. Trei reputaţi ziarişti, pedepsiţi CRUNT

REPRESIUNEA continuă în Turcia. Trei reputaţi ziarişti, pedepsiţi CRUNT

Meseria de jurnalist nu e una uşoară, mai ales în Turcia, după puciul ratat din 15 iulie 2016.

Trei reputaţi jurnalişti au fost condamnaţi vineri de un tribunal din Turcia la închisoare pe viaţă, după ce au fost acuzaţi de legături cu tentativa de lovitură de stat.

Este vorba de fraţii Ahmet şi Mehmet Altan şi de jurnalista Nazli Ilicak, care au negat toţi orice implicare în puciul eşuat, scrie Agerpres, citând AFP şi Reuters.

Acuzaţi între altele că au transmis „mesaje subliminale” în ajunul puciului, Altan şi Ilicak şi-a susţinut permanent nevinovăţia, respingând acuzaţiile formulate împotriva lor drept „absurde”.

Alte trei persoane au fost de asemenea condamnate la închisoare pe viaţă pentru tentativă de abolire a constituţiei şi răsturnare a guvernului.

Puciul eşuat a fost imputat de conducerea din Turcia predicatorului Fethullah Gülen, instalat în SUA şi care respinge orice implicare.

De atunci, regimul de la Ankara a lansat o campanie de represiune fără precedent care, în afară de presupuşii susţinători ai predicatorului, a afectat şi opozanţi politici ai preşedintelui Recep Tayyip Erdogan şi mass-media.

Tags:
Urmăriți B1TV.ro și pe
`