Olanda va relaxa măsurile de limitare a răspândirii COVID-19 săptămâna viitoare, permițând barurilor și restaurantelor să servească în interior și muzeelor să se redeschidă, a anunțat vineri premierul Mark Rutte, precizând că relaxarea repreintă un „risc calculat”
Infecțiile au scăzut cu mai mult de jumătate în ultima lună, pe măsură ce lansarea vaccinărilor COVID-19 devine mai rapidă, permițând o relaxare suplimentară a blocării, care a fost în vigoare în diferite etape de aproape opt luni, scrie Reuters.
Pașii anteriori din ultimele săptămâni au permis redeschiderea școlilor secundare și servirea meselor și băuturilor pe terasele în aer liber până la ora 20:00.
Barurile și restaurantele vor avea acum permisiunea de a servi clienții în interior și de a rămâne deschise până la ora 22, a spus Rutte.
Acasă, oamenilor li se va permite să primească patru vizitatori în același timp, în comparație cu regula actuală care permite doar doi vizitatori.
Ministrul Sănătății, Hugo de Jonge, a declarat că scăderea infecțiilor se datorează în principal vaccinărilor.
„Aproape jumătate dintre persoanele cu vârsta peste 18 ani au avut prima doă”, a spus De Jonge.
Guvernul a mai anunțat că, dacă infecțiile rămân la nivelul actual, vor fi ridicate mai multe restricții pe 30 iunie.
De la acea dată, meciurile sportive vor fi permise, restaurantele vor putea servi până la 100 de persoane și vor rămâne deschise până la miezul nopții. Acasă, oamenilor li se va permite să primească până la opt persoane.