Relaxarea restricțiilor în cazul celor vaccinați, luată în calcul în Germania. Specialiștii avertizează că efectele campaniei de imunizare nu trebuie supraapreciate
În Germania, autoritățile iau în calcul ca anumite restricții să nu se mai aplice, din weekend,în cazul persoanelor vaccinate anti-COVID-19 sau care au anticorpi ca urmare a trecerii prin boală. Însă experții avertizează că o relaxare prea bruscă ar putea pune în pericol rezultatele eforturilor de până acum în lupta cu pandemia de coronavirus.
Dezbatere în Germania pe tema relaxării restricțiilor în cazul celor vaccinați anti-COVID-19
Persoanele vaccinate din Germania ar putea merge la restaurant sau la magazinele considerate neesenţiale dacă un proiect aprobat luni, 3 mai, de guvernul federal va deveni oficial. Măsura ar putea intra în vigoare chiar de săptămâna aceasta.
Karl Lauterbach, expert în sănătate din cadrul SPD, s-a pronunțat în favoarea unei relaxări prudente a restricțiilor pentru persoanele vaccinate anticoronavirus.
„În cazul celor care au primit ambele doze de vaccin, nu cred că se mai impun restricțiile”, a declarat el pentru Augsburger Allgemeinen.
Pe de altă parte, specialistul a îndemnat în continuare la precauție: „Nu trebuie să facem greșeala de a compromite succesul campaniei noastre de gestionare a acestei urgențe sanitare”.
Potrivit focus.de, Lauterbach a explicat apoi că cifrele privind pandemia continuă să scadă deocamdată ca urmare a restricțiilor, nu a campaniei de vaccinare. Imunizarea va contribui la scăderea ratei de infectare abia după ce procentul celor care vor fi primit măcar prima doză de vaccin va ajunge la 40-60%.
„Dacă vă uitați la planul nostru, veți vedea că vom fi pregătiți în a treia sau a patra săptămână din luna mai”, a continuat el.
Totuși, expertul e sceptic că oamenii vor putea merge în baruri și cluburi fără masca de protecție.
„Chiar dacă 70% din populație va fi vaccinată, asta nu-i va proteja de infecție pe ceilalți. Cifrele nu vor crește exponențial din nou, dar nici nu ar trebui să riscăm. Vom putea face multe lucruri, dar probabil nu fără teste rapide sau certificate de vaccinare”, a mai spus Karl Lauterbach.
Deputatul SPD s-a pronunțat împotriva redeschiderii magazinelor, barurilor sau a altor locuri doar pentru cei care au schema de vaccinare completă. Numărul lor e încă prea mic. În plus, astfel de reglementări vor diviza societatea. „Cei care nu au fost vaccinați până acum sunt în mare parte cei cărora nu le-a venit încă rândul conform planificării. Nu ar trebui pedepsiți pentru asta”, a spus el.
Acesta a avertizat și că efectele campaniei de vaccinare nu ar trebui supraapreciate. Măsurile de prevenție vor fi necesare pentru mult timp de acum încolo.
„Chiar dacă așa-numita imunitate de turmă ar fi atinsă, nu putem deschide tot. (…) În India, noi mutații vor apărea, iar acestea pot fi mult mai periculoase. Acesta este acum marele pericol”, a mai declarat Karl Lauterbach.