Reîncepe războiul măștilor în SUA, numărul de cazuri COVID a crescut

Publicat: 07 09. 2023, 14:04
planeta masca

Odată cu începerea școlii și cu creșterea numărului de cazuri COVID, măștile au revenit în unele săli de clasă americane, relansând dezbaterea politică încrâncenată pe tema necesității acestora și, potrivit conservatorilor, a libertăților pe care le încalcă.

Republicanii vor să interzică obligativitatea măștilor în școli și în transportul în comun

Săptămâna aceasta, în Maryland, directorul unei școli primare a impus purtarea măștii timp de mai multe zile pentru o clasă de copii de grădiniță, după ce cel puțin patru persoane au fost depistate pozitiv cu COVID.

Guvernatorul statului New York a anunțat și el un plan de distribuire gratuită a măștilor N95 și KN95 în școli în această toamnă, deși statul nu impune utilizarea acestora.

Iar în Alabama, o școală gimnazială din Sumter County a anunțat la sfârșitul lunii august că purtarea măștilor va fi din nou valabilă pentru toată lumea – elevi, personal și vizitatori.

Chiar dacă aceste decizii reprezintă excepții, deoarece puține școli impun folosirea măștilor, legiuitorii și candidații la președinție s-au grăbit să abordeze rapid această problemă care a divizat puternic societatea americană în timpul pandemiei.

Un grup de republicani din Senat a introdus, săptămâna, aceasta o lege care interzice mandatele federale privind purtarea măștii în avioane pe zborurile interne, în transportul în comun și școlile publice până la sfârșitul anului 2024.