Pe parcursul întregii zile de 6 august, au apărut informații fragmentate despre unități ucrainene care trec frontiera și pătrund în profunzimea regiunii ruse Kursk. La început, agravarea situației din zona de graniță părea o încercare de rutină a grupurilor de recunoaștere și sabotaj, cum s-a întâmplat deja și anul trecut. Totuși, judecând după intensitatea luptelor, de această dată este o situație mai serioasă, relatează serviciul de limbă rusă al BBC.
Marți noapte, regiunea Kursk a Rusiei a fost atacată cu drone – guvernatorul Alexei Smirnov spune că în zonă au fost doborâte 26 de drone. În aceeași noapte, a fost bombardat centrul regional Sudzha, care se află la 10 kilometri de frontiera ruso-ucraineană.
Miercuri dimineață au început să apară informații despre o pătrundere a grupurilor armate pe mai multe direcții și despre lupte în zona de graniță.
O situație similară a avut loc în 2023, când formațiile proxy are armatei ucrainene – Corpul Voluntarilor Ruși și Legiunea Libertatea Rusiei (două organizații declarate teroriste și interzise în Rusia – au efectuat raiduri în regiunile ruse Bryansk, Kursk și Belgorod.
Martorii au observat imediat că actuala pătrundere pe teritoriul rus nu se aseamănă cu cele anterioare. Au fost remarcate un număr mare de grupuri de invazie, vehicule blindate și o coordonare clară a acțiunilor care înaintează pe direcții diferite.
Prima sursă oficială care a comentat informațiile despre invazie a fost liderul regiunii Kursk, care a declarat că „luptătorii serviciului de frontieră din FSB al Rusiei și Forțele Armate ale Federației Ruse au împedicat o pătrundere a frontierei”.
În același timp, blogerii pro-război din Rusia au raportat lupte grele în regiunea Kursk.
„Conform datelor primare disponibile din diverse surse, inamicul a reușit să aducă mai multe unități de vehicule blindate pe teritoriul nostru. Pe direcția Kurilovka și Goncearovka, inamicul încearcă să pătrundă cu tancurile supraviețuitoare. Situația rămâne dificilă. Forțele Armate ale Ucrainei bombardează orașul Sudzha”, scrie canalul de Telegram „Two Majors”.
Majoritatea bloggerilor pro-război și experților militari consideră că de această dată atacul ucrainean nu se va limita la un raid rapid pe teritoriul Rusiei. Aceștia sunt de părere că este vorba despre faza inițială a unei operații menite să atragă trupele ruse din zonele fierbinți ale frontului (în special din regiunile Harkov și Donețk) sau să devieze atenția de la o operație majoră ce a fost planificată pentru o altă secțiune a frontului.
Bloggerul politico-militar rus Yuri Podolyaka a descris situația din zona de luptă de pe teritoriul rus folosind sintagma „frontul Kursk”.