Regele Spaniei face apel la respectarea „principiilor morale şi etice” când chiar tatăl său e vizat într-un scandal de proporții (VIDEO)

Regele Spaniei face apel la respectarea „principiilor morale şi etice” când chiar tatăl său e vizat într-un scandal de proporții (VIDEO)

În mesajul său de Crăciun, regele Spaniei, Felipe al VI-lea, a făcut un apel la respectarea „principiilor morale şi etice”, când propriul său tată este personaj principal într-un scandal de corupție. Imaginea monarhiei spaniole a fost serios șifonată anul acesta. În contextul unei perioade dificile de criză economică și sanitară, aceasta s-a confruntat și cu acuzații dure după ce fostul rege, Juan Carlos, a găsit de cuviință să plece în Emiratele Arabe Unite chiar când era vizat în anchete judiciare. Reprezentanții săi au transmis că el nu se sustrage cercetărilor, dar mulți spanioli n-au fost deloc impresionați. Nici bine n-a plecat din țară, că Juan Carlos a devenit protagonistul unei noi anchete, pentru spălare de bani.

Regele Spaniei, apel la respectarea „principiilor morale şi etice”, în mesajul de Crăciun

„La întronizarea mea, în 2014, în faţa Parlamentului, m-am referit la principiile morale pe care cetăţenii le aşteaptă de la noi. Ele ne privesc pe noi toți, fără excepție, şi trec dincolo de considerații de orice natură, inclusiv personale sau familiale. Acest lucru a coincis mereu cu felul în care mi-am conceput responsabilităţile ca şef al statului”, a susținut regele Spaniei, Felipe al VI-lea, în mesajul său de Crăciun.

Sursă Video: El Mundo

Emisia video va porni imediat. Daca aveti un ad blocker activ va rugam dezactivati-l.

A fost o aluzie la tatăl său, Juan Carlos, care în luna august a acestui an a plecat în Emiratele Arabe Unite, deși e vizat în anchete judiciare.

În martie, Felipe al VI-lea a renunţat la moştenirea tatălui său şi i-a retras indemnizaţia anuală, în contextul acuzațiilor că Juan Carlos ar avea o avere ascunsă în străinătate.

Fostul rege spaniol Juan Carlos, vizat în trei anchete judiciare

Juan Carlos a domnit în perioada 1975 – 2014. A abdicat tot pe fondul unor scandaluri.

El este vizat în trei anchete judiciare.

Una dintre ele urmărește să stabilească dacă a primit comision în cadrul unei proceduri prin care o firmă spaniolă a câștigat un contract pentru construcţia unei căi ferate de mare viteză în Arabia Saudită, în 2011. Carlos ar fi primit 100 de milioane de dolari, în 2008, de la fostul rege saudit Abdallah, într-un cont din Elveţia.

Ultima anchetă a fost deschisă după plecarea sa în Emiratele Arabe Unite. La începutul lunii, el a achitat aproape 700.000 de euro în încercarea de a evita acuzaţiile de spălare de bani în cadrul anchetei privind folosirea de conturi bancare pe numele unui antreprenor mexican şi a unui ofiţer spaniol al Forţelor Aeriene.

Juan Carlos a negat orice acuzație și a transmis că e disponibil dacă procurorii trebuie să-l audieze.

Plecarea sa din Spania a fost anunțată la începutul lunii august. El a spus la acea vreme că a luat decizia „în fața repercusiunilor publice pe care le generează anumite evenimente trecute din viața mea privată” și în speranța de a permite fiului său să își îndeplinească funcțiile de rege în „liniște”.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
23:56 - Un accident grav de circulație a avut loc joi seară în Cluj. Cinci tineri, printre care o adolescentă de 15 ani, au fost transportați la spital
23:53 - Ursula von der Leyen a anunțat un ajutor de 10 miliarde de euro pentru ţările afectate de inundaţii
23:37 - Rareș Bogdan, despre amendamentul care-l ajută pe Iohannis să candideze la parlamentare: Nu lăsăm pe nimeni în urmă. Ne respectăm președinții de partid și de țară. Privim spre viitor
23:27 - Țara din Europa care va limita folosirea limbii ruse. Nu va mai putea fi folosită la locurile de muncă sau pe bancomate
23:14 - Cum a scăpat Mario Iorgulescu de pedeapsa de 13 ani și 8 luni de închisoare. Motivare: Nu a intenționat să omoare pe cineva / Opinia separată a unui judecător: Tânărul era beat, drogat, conducea cu viteză excesivă, a trecut pe roșu
23:00 - Cât costă o vacanță de șapte zile, la un hotel all inclusive în prima vacanță a elevilor. Unele destinații deja nu mai au locuri
22:39 - Bogdan Paraschiv (Partida Romilor): Am auzit încă de acum 6 – 7 luni că e posibil ca Iohannis să candideze la parlamentare (VIDEO)
22:33 - Momente de groază la bordul unui avion. În timpul zborului, pasagerii au început să „sângereze din gură și din urechi”
22:07 - Diana Buzoianu (USR) acuză PNL de ipocrizie în relația cu Nicușor Dan: L-au atacat atâtea luni și acum îl caută. Teatru ieftin pentru voturi (VIDEO)
22:02 - Țuțuianu: Iohannis a tot căutat un loc de muncă bun și cald, după ieșirea din mandat. Probabil candidatura lui la Senat e susținută de Ciucă pentru un fel de întoarcere a unor servicii pe care i le-a făcut președintele în ultimii ani (VIDEO)