Regele Juan Carlos al Spaniei va beneficia, după abdicare, de un statut special, cu o protecție maximă și unică în Spania

Regele Juan Carlos al Spaniei va beneficia, după abdicare, de un statut special, cu o protecție maximă și unică în Spania
Foto: ElPais

Regele Juan Carlos al Spaniei va avea parte de un statut complet de privilegiat juridic după abdicare, cu o protecție maximă și unică în Spania, potrivit unei decizii luate vineri de Guvernul spaniol.

Astfel, orice plângere îndreptată împotriva acestuia după abdicare va fi judecată la Curtea Supremă, statut de care se bucurau până acum doar șeful guvernului, miniștrii, deputații, senatorii și înalți demnitari ai statului, scrie El Pais.

Mai mult, guvernul vrea să extindă acest statut privilegiat și la plângeri civile care ar putea fi prezentat împotriva regelui, pentru fapte care ar fi putut fi comise în afara exercitării funcției sale. Odată ce regele Juan Carlos își pierde imunitatea după abdicare și proclamarea lui Felipe al VI-lea, orice plângere civilă — așa cum s-a petrecut recent în Madrid, cu două cazuri în care monarhul era chemat să răspundă în procese legate de recunoașterea paternității — poate fi judecată în instanțele obișnuite, însă statutul privilegiat va obliga ca orice astfel de formalități judiciare să aibă loc la Curtea Supremă. 

Tags:
Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
23:56 - Un accident grav de circulație a avut loc joi seară în Cluj. Cinci tineri, printre care o adolescentă de 15 ani, au fost transportați la spital
23:53 - Ursula von der Leyen a anunțat un ajutor de 10 miliarde de euro pentru ţările afectate de inundaţii
23:37 - Rareș Bogdan, despre amendamentul care-l ajută pe Iohannis să candideze la parlamentare: Nu lăsăm pe nimeni în urmă. Ne respectăm președinții de partid și de țară. Privim spre viitor
23:27 - Țara din Europa care va limita folosirea limbii ruse. Nu va mai putea fi folosită la locurile de muncă sau pe bancomate
23:14 - Cum a scăpat Mario Iorgulescu de pedeapsa de 13 ani și 8 luni de închisoare. Motivare: Nu a intenționat să omoare pe cineva / Opinia separată a unui judecător: Tânărul era beat, drogat, conducea cu viteză excesivă, a trecut pe roșu
23:00 - Cât costă o vacanță de șapte zile, la un hotel all inclusive în prima vacanță a elevilor. Unele destinații deja nu mai au locuri
22:39 - Bogdan Paraschiv (Partida Romilor): Am auzit încă de acum 6 – 7 luni că e posibil ca Iohannis să candideze la parlamentare (VIDEO)
22:33 - Momente de groază la bordul unui avion. În timpul zborului, pasagerii au început să „sângereze din gură și din urechi”
22:07 - Diana Buzoianu (USR) acuză PNL de ipocrizie în relația cu Nicușor Dan: L-au atacat atâtea luni și acum îl caută. Teatru ieftin pentru voturi (VIDEO)
22:02 - Țuțuianu: Iohannis a tot căutat un loc de muncă bun și cald, după ieșirea din mandat. Probabil candidatura lui la Senat e susținută de Ciucă pentru un fel de întoarcere a unor servicii pe care i le-a făcut președintele în ultimii ani (VIDEO)