Regele Charles a mărturisit că „multele mesaje și urări minunate” pe care le-a primit după ce a fost diagnosticat cu cancer l-au făcut să plângă, scrie BBC.
Monarhul britanic în vârstă de 75 de ani, care a stat la Sandringham după prima şedinţă de tratament, a avut, miercuri, audienţa săptămânală, faţă în faţă, cu premierul Rishi Sunak la Palatul Buckingham.
Regele Charles a fost fotografiat primindu-l pe Rishi Sunak, fiind pentru prima dată când este văzut înapoi la locul de muncă de când şi-a dezvăluit diagnosticul de cancer.
Fotografiile îl înfăţişează dând mâna cu Rishi Sunak în timp ce acesta sosise pentru audienţa de la Palatul Buckingham miercuri după-amiază.
„Mă bucur să vă văd că arătaţi atât de bine”, i-a spus Sunak regelui.
„Totul este făcut cu oglinzi”, i-a replicat în glumă regele, care a spus că mesajele şi urările care i-au fost trimise „l-au mișcat până la lacrimi”.
O cameră de filmat a înregistrat momentul în care Rishi Sunak a sosit în sala de audienţe a palatului şi, în timp ce se aşezau, regele a vorbit despre admiraţia sa pentru organizaţiile caritabile de luptă împotriva cancerului. Restul întâlnirii lor a avut loc în privat, ca de obicei.
La începutul după-amiezii, regele a participat la reuniunea lunară a Consiliului Coroanei, un organism de consilieri ai monarhului, alcătuit în principal din politicieni de rang înalt din Camera Comunelor şi Camera Lorzilor.