Regele Charles, mesaj de Crăciun. Cuvinte emoționante despre „efectele devastatoare” ale războaielor și nu numai: „Toți trecem printr-o formă de suferință la un moment dat în viață” (VIDEO)

Publicat: 25 12. 2024, 18:25
Actualizat: 25 12. 2024, 18:34
Foto: Hepta.ro / DPA Images / Victoria Jones

Exemplul pe care ni l-a dat Iisus este atemporal și universal, a declarat Regele Charles al III-lea al Marii Britanii și Irlandei de Nord, miercuri, într-un mesaj transmis cu ocazia Crăciunului.

Mesajul Regelui Charles de Crăciun

Suveranul britanic a transmis un mesaj video.

„În această zi de Crăciun, nu putem să nu ne gândim la cei care suferă de efectele devastatoare ale conflictului – în Orientul Mijlociu, în Europa Centrală, în Africa și în alte locuri – reprezintă o amenințare zilnică pentru atât de multe vieți umane și gospodării.

Ne gândim, de asemenea, la organizațiile umanitare care lucrează neîncetat pentru a aduce ajutor vital. La urma urmei, Evangheliile vorbesc atât de viu despre conflict și ne învață valorile cu ajutorul cărora îl putem depăși.

Exemplul pe care ni l-a dat Iisus este atemporal și universal. Este acela de a intra în lumea celor care suferă, de a face o diferență în viața lor și de a aduce astfel speranță acolo unde există disperare”, a declarat Regele Charles, citat de Sky News.

Ce a spus despre întâlnirea cu suferința

„Toți trecem printr-o formă de suferință la un moment dat în viață, fie ea mentală sau fizică. Gradul în care ne ajutăm unii pe alții – și ne sprijinim unii pe alții, fie că suntem oameni ai credinței sau nu – este o măsură a civilizației noastre ca națiuni. Asta este ceea ce continuă să mă impresioneze”, a mai declarat Regele Charles al III-lea.