Schimbări importante privind internetul: Parlamentul European a aprobat reforma asupra drepturile de autor

Schimbări importante privind internetul: Parlamentul European a aprobat reforma asupra drepturile de autor
Foto: pixabay

Parlamentul European a adoptat, marţi, un proiect de reformă a drepturilor europene care va avea un impact important asupra mass-mediei şi a lumii culturale, informează AFP.

Prezentat de Comisia Europeană în septembrie 2016, această reformă a fost votată de 348 de deputați, în timp ce 274 au votat împotrivă și 36 s-au abținut.

Inițiatorii reformei spun că noua legislație va proteja mai bine patrimoniul cultural european și va asigura o concurență mai onestă în rândurile editorilor, emițătorilor și al artiștilor. Dar activiștii pentru libertatea Internetului, sprijiniți de companii precum Google, spun că noile reguli vor restrânge libertatea consumatorului, cenzurând comunicarea pe net, conform europalibera.org.

Conform noilor reguli, scrie şi Reuters, Google şi alte platforme online vor trebui să semneze acorduri de licenţă cu deţinătorii de drepturi precum muzicieni, performeri, autori, editori de ştiri şi jurnalişti pentru a le putea folosi munca online.

Platforme precum YouTube, care aparţine Google, şi Instagram, care aparţine Facebook, şi alte platforme de sharing vor fi nevoite să instaleze filtre pentru a-i împiedica pe utilizatori să încarce materiale protejate de drepturi de autor.

Google, care face lobby intens împotriva ambelor prevederi şi a sugerat că ar putea chiar retrage Google News din Europa, a transmis că va analiza reforma înainte de a decide următoarele măsuri, adaugă Reuters.

Textul urmărește adaptarea la epoca digitală a legislației europene privind drepturile de autor, care data din 2001, o epocă în care YouTube, deținut de Google, nu exista.

„Obiectivul este să permită presei și artiștilor să primească o parte din veniturile generate de difuzarea producțiilor și operelor lor pe internet”, au explicat peste 170 de personalități, printre care DJ David Guetta sau cântăreața Louane, într-un editorial publicat de săptămânalul francez JDD.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
19:01 - Reacția lui Traian Băsescu după ce Marcel Ciolacu a spus că „tinerii noştri pleacă din România pentru că nu stăpânesc o meserie foarte bine” (VIDEO)
18:59 - Marina Almășan a obținut un nou de protecție împotriva fostului iubit, Georgică Cornu. Omul de afaceri, obligat să poarte brățară electronică încă 8 luni
18:34 - Băsescu: AUR accentuează curentul antidemocratic, antieuropean, anti-NATO. Eu nu cred că ei fac o politică a Moscovei. Așa cred ei că e bine pentru țară, ei așa gândesc și asta e mult mai rău (VIDEO)
18:33 - Cristian Tudor Popescu a anunțat pe cine va vota la alegerile prezidențiale de duminică: „Sper să ajungă cât mai mulți la concluzia asta. Mi-am făcut propriile observații și măsurători pe internet și pe stradă”
18:16 - Dezbatere Elena Lasconi – George Simion, la Micutzu. “Cel mai greu moment pe care l-am avut a fost atunci când am luat decizia să divorțez, să renunț la tot” / Simion, despre momentul în care a jignit-o pe Șoșoacă: „A fost un derapaj regretabil” (VIDEO)
18:14 - Băsescu: Lasconi e singura șansă de a avea o opoziție reală la mastodontul PSD-PNL. Dacă nu va fi opoziție, vom ajunge rapid ca pe vremea lui Năstase. Deja suntem, încă nu se vede. Dar vom ajunge ca pe vremea lui Năstase (VIDEO)
17:43 - Blocaje în trafic, după prima zăpadă abundentă din an. Șoferii au stat ore întregi în coloane. Recomandările polițiștilor
17:40 - Curtea de Apel București menține controlul judiciar în cazul generalilor SRI Coldea și Dumbravă, dar le permite să iasă din țară. Ei nu pot părăsi, însă, spațiul UE. Decizia e definitivă
17:32 - Dezbatere Elena Lasconi – George Simion, la Micutzu. Ce au spus cei doi candidați la prezidențiale despre adopția de copii de către persoane de același sex și despre lupta împotriva drogurilor. Simion: “E un elefant mare în cameră și nu e Piedone” (VIDEO)
17:14 - Băsescu: Marele patriot de serviciu George Simion apare umăr la umăr cu Peiu. Petrișor Peiu a fost consilierul lui Năstase, când acesta a făcut privatizările alea iresponsabile. Și acum ne vorbește de patriotism… (VIDEO)