Referendumul, în atenția publicațiilor străine. AFP: „România, o tânără democraţie europeană suferindă”

Publicat: 27 07. 2012, 17:18
Presa internaţională acordă spaţii ample situaţiei din România, cu două zile înainte de referendumul privind demiterea preşedintelui Traian Băsescu. Jurnaliştii străini notează că, după aproape 23 de ani...

Presa internaţională acordă spaţii ample situaţiei din România, cu două zile înainte de referendumul privind demiterea preşedintelui Traian Băsescu. Jurnaliştii străini notează că, după aproape 23 de ani de la prăbuşirea a ceea ce ei numesc una dintre cele mai represive dictaturi din Europa, românii trăiesc în continuare într-o democraţie care funcţionează prost şi care provoacă îngrijorare.

Într-un comentariu intitulat  „România, o tânără democraţie europeană suferindă”, jurnaliştii agenţiei AFP scriu despre ceea ce ei numesc recentul „puseu de febră” din ţara noastră, care „a îngrijorat Europa”. Între cauzele „bolii” se află „partidele politice clientelare şi o societate civilă incapabilă să se mobilizeze pentru a cere mai mult respect faţă de democraţie, notează AFP.

Jurnaliştii de la The Washington Post publică un amplu articol despre criza politică din România şi din Europa de Est. Ei notează că preşedintele Traian Basescu este „într-o misiune imposibilă pentru a salva democraţia în fosta ţară comunistă.”

Europa urmăreşte cu interes să vadă ce se va întâmpla duminică, notează şi jurnaliştii de la USA TODAY, care comentează că, în România, „în pofida străbaterii unei căi foarte, foarte lungi în ultimii 20 de ani, asistăm la o regresie în domeniul democraţiei şi statului de drept”. După ani de reforme democratice, România pare să devieze spre autoritarism, se mai arată în articolul din cotidianul american.

Situaţia democraţiei din România este prezentată, pe acelaşi ton, şi de jurnaliştii de la Financial Times şi Le Monde.

Despre referendumul de duminică a vorbit şi ambasadorul SUA la Bucureşti, Mark Gitenstein.

„Guvernul SUA nu are o poziţie faţă de ceea ce se va întâmpla. Este o decizie care aparţine poporului român. Dacă referendumul se organizează respectând legea  şi dacă rezultatele sunt valide, Guvernul SUA va accepta rezultatul”, a spus ambasadorul.

Îngrijoraţi de situaţia din România sunt şi congresmenii americani, care au trimis  o scrisoare Secretarului de Stat Hillary Clinton,  în legătura cu evoluţiile recente din România. La rândul său, Ministrul suedez pentru Afaceri Europene a îndemnat Uniunea Eurpeană, cu două zile înainte de referendum, să fie mai dură cu România şi să nu evite să utilizeze sancţiuni împotriva ţărilor care „subminează” drepturile omului.

Între timp, mai multe bannere cu mesaje precum „Tu ce aştepţi? Hai la referendum!”, „Implică-te în schimbarea României!” , au apărut pe site-urile mai multor publicaţii europene, printre care „The Daily Mail” sau ” The Sun”. Cu un click pe imaginile respectivelor bannere, cititorii ajungeau pe  site-ul „www.demite-l.ro”.  Mesajele au fost îndepărtate, de îndată ce administratorii site-urilor şi-au dat seama că acestea au fost victimele unor acte de piraterie pe internet.