RECORD: Papa Francisc şi Emmanuel Macron, cea mai LUNGĂ întâlnire acordată unui şef de stat! Ce au pus la cale cei doi lideri

RECORD: Papa Francisc şi Emmanuel Macron, cea mai LUNGĂ întâlnire acordată unui şef de stat! Ce au pus la cale cei doi lideri

Preşedintele francez Emmanuel Macron a fost primit marţi pentru prima oară de către Papa Francisc, o întâlnire puternic axată pe problema migranţilor, în contextul în care acest dosar îi dezbină pe europeni, relatează agenţiile internaţionale, citate de Agerpres.

Emmanuel Macron a petrecut 57 de minute în compania Papei Francisc, un record absolut pentru un șef de stat în compania Suveranului Pontif.

Emmanuel Macron a fost însoţit de Brigitte, liderul francez dăruindu-i Suveranului Pontif o carte şi primind la rândul său o medalie.

Vizita a avut loc în condiţiile unor tensiuni fără precedent între Paris şi Roma pe tema migranţilor. Dovadă a răcirii relaţiilor este faptul că Macron nu a avut programată o întâlnire cu premierul italian.

Liderul de la Elysee a fost criticat dur de opoziţia din Franţa pentru această vizită, mai ales după ce a cerut, în aprilie, o apropiere a legăturilor dintre Biserica catolică şi stat.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
21:22 - O țară din Europa a reintrodus serviciul militar obligatoriu. Cât timp vor dura stagiile militare
21:13 - Reacția lui Cristi Danileț, după ce judecătoarele au anulat condamnarea de 13 ani și 8 luni de închisoare a lui Mario Iorgulescu: “Nu am nicio îndoială că …”
20:57 - O fetiță de 11 ani din Neamț a fost bătută crunt de o vecină. Poliția nu a fost sesizată. Explicațiile părinților
20:48 - Un român pe jumătate chinez a dat lovitura cu o afacere în Toronto: „The Mămăliga Kitchen. Da, a fost un mare succes”
20:48 - Calcul: Câți bani a primit în plus un pensionar, care are o vechime de 26 de ani pe cartea de muncă. Lista completă cu majorările de care au beneficiat seniorii
20:26 - Daniel Dăianu (Consiliul Fiscal): Noua ţintă de deficit a Guvernului, de 6,9%, e cu mult mai mare decât cea asumată inițial. Dacă nu ar fi existat amnistia, acel 6,9% din PIB, ar fi însemnat 7,3 – 7,4%
20:26 - Cum pot vota cetățenii români, prin corespondență, la alegerile prezidențiale și parlamentare. Acesta este termenul-limită pentru înregistrare
20:16 - Comisia Europeană va da undă verde la vânat lupi în România și alte state din UE. Cum poate acest lucru să afecteze românii
19:59 - Cum arată Raiul, în realitate. Un renumit neurochirurg a explicat totul: “Aceasta a fost dovada incontestabilă”
19:57 - Surpriză la parlamentare: Liderul liberal Ilie Bolojan va candida la Senat. Nelu Tătaru: „Dacă și doamna Lasconi l-a propus premier, noi cu atât mai mult!” (VIDEO)