Record de cazuri noi de COVID-19 în Marea Britanie: peste 41.000 de cazuri

Publicat: 29 12. 2020, 00:02
FOTO: Pixabay.com

Marea Britanie a raportat cel mai mare număr de cazuri de Covid-19 de la debutul pandemiei.Autoritățileau anunțat peste 41.000 de cazuri noi de coronavirus din cauzarăspândirii noii tulpini în Anglia, potrivit Reuters.

Mai exact, au fost raportate41.385 de cazuri noi și357 de decese.

”Nivelul ridicat de infecții este din ce în ce mai îngrijorător, într-un moment în care spitalele noastre sunt cel mai vulnerabile, cu număr de cazuri în creștere în mai multe regiuni”, a declarat dr. Yvone Doyle, directorul medical al Public Health England (PHE).

Spitalele au o creștere anumărului de pacienți internați. În 22 decembrie, se aflau în spital aproape 21.300 de persoane.

Circa 320 de persoane au murit în perioada 13-27 decembrie din cauza coronavirusului, numărul totalmorților ajungândla aproape 49.000, potrivit NHS – Serviciul Național de Sănătate.

Prim-ministrul Boris Johnson a precizat că “gradul de transmitere al noii tulpini este cu 70% mai mare”. Din 20 decembrie, sud-estul Angliei și Țara Galilor se află în carantină.

Față de primul val, capacitatea de testarea crescut de la 100 de mii de teste pe zi, în luna mai, la peste 500 de mii, pe 23 decembrie.