De la declanșarea crizei din Ucraina, Recep Erdogan s-a oferit în repetate rânduri să joace un rol de mediator între părțile implicate. Președintele Turciei a avut discuții cu cei mai importanți lideri politici despre modul în care poate fi încetat conflictul militar și crede că este momentul ca Vladimir Putin „să găsească o ieșire onorabilă” pentru rezolvarea animozităților.
Erdogan și-a exprimat punctul de vedere prin intermediul unui comunicat de presă al președinției de la Ankara.
„Trebuie să-i spunem lui Vladimir Putin acum: ar trebui să fii arhitectul paşilor spre pace. Ar trebui să căutăm să rezolvăm acest conflict încurajând o ieşire onorabilă”, a transmis Recep Erdogan.
Oficialul turc a anunțat că va discuta atât cu Putin, cât și cu Zelenski, notează presa internațională.
Erdogan susține că Administrația de la Kiev şi cea de la Moscova sunt de acord asupra a patru puncte de negociere din şase: renunţarea Ucrainei la aderarea la NATO, retragerea obstacolelor în calea folosirii limbii ruse, acceptarea unei dezarmări parţiale, garanţii de securitate, dar părţile rămân în dezacord cu privire la probleme teritoriale.
„Însă Ucraina este, desigur, un stat. Iese din discuţie (pentru Kiev) să accepte o dezarmare completă, dar partea ucraineană este pregătită să facă (unele) compromisuri”, a declarat Recep Erdogan.
Președintele Turciei a anunțat că nu poate impune sancțiuni Rusiei, pentru că țara sa este dependentă energetic de Moscova. Rusia este principalul furnizor de gaze și de turiști pentru Turcia.
„Nu îmi pot lăsa cetăţenii în frig. Nu pot reduce industria noastră la zero. Trebuie să ne apărăm aceste interese”, a anunțat Erdogan.