Rebelii șiiți din gruparea yemenită Ansaruallah, angajați în confruntări armate cu combatanții islamiști suniți sprijiniți de armată, au ocupat duminică sediul guvernului și al postului național de radio din capitala Yemenului, Sanaa, au anunțat responsabili locali citați de AFP.
În același timp, primul ministru Mohamed Basindawa a anunțat că demisionează în semn de protest față de politica președintelui Abed Rabbo Mansur Hadi, pe care-l acuză că a monopolizat puterea, afirmă aceeași responsabili, demisia fiind confirmată și de un purtător de cuvânt al rebelilor.
Demisia premierului Basindawa a fost anunată și de agenția oficială de presă Saba, care nu a indicat motivele.
Potrivit acelorași surse, rebelii șiiți, așa-numiții ‘houthi’, au preluat de asemenea controlul mai multor obiective militare importante din capitala yemenită, printre care se numără și sediul Statului Major al armatei.
Aceste succese militare ale rebelilor survin după ce emisarul ONU, Jamal Benomar, anunțase cu o zi în urmă iminența unui acord politic între autoritățile de la Sanaa și liderul grupării șiite Ansaruallah, Abdel Malek al-Houthi.