Rebelii Houthi au lansat un atac major asupra transporturilor din Marea Roșie. SUA și Marea Britanie au intervenit în forță
Rebelii Houthi din Yemen au lansat un val major de rachete și drone asupra transporturilor din Marea Roșie, forțând armata americană și pe cea britanică să intervină pentru a doborî proiectilele, au anunțat autoritățile, miercuri, potrivit The Guardian.
Atac major al rebelilor Houthi în Marea Roșie
A fost unul dintre cele mai mari atacuri lansate de rebelii Houthi asupra transporturilor maritime din regiune, însă nu există pagube materiale sau victime în urma dsfășurării de forțe.
Atacul rebelilor Houthi, grupare susținută de Iran, s-a concretizat în pofida votului pe care urmează să îl dea miercuri Consiliul de Securitate al ONU, care ar putea condamna evenimentele și ar putea cere o încetare imediată a atacurilor.
Aceștia susțin că asalturile sunt menite să oprească războiul purtat de Israel împotriva Hamas în Fâșia Gaza. Cu toate acestea, atacurile lor au tot mai puțină legătură – sau chiar deloc – cu Statul Israel și pun în pericol una dintre rutele comerciale cruciale care leagă Asia și Orientul Mijlociu de Europa.
Riscul unei riposte a SUA asupra Yemen, tot mai mare
Această situație sporește riscul unei riposte americane asupra Yemen, ceea ce ar putea spulbera fragilul armistițiu care a fost perfectat în cea mai sărăca țară din lumea arabă.
Atacul rebelilor Houthi s-a produs în largul orașelor Hodeida și Mokha, susține compania privată de intelligence Ambrey.
Vasele aflate în zona Holeida au observat rachete și drone, iar navele de război din alianța condusă de SUA le-a cerut „să își continue deplasarea la viteză maximă”.
În largul Mokha au fost observate, de asemenea, rachete și drone, însă și nave mici care urmăreau vasele comerciale din zonă.
Comandamentul central al armatei americane spune că a fost vorba despre un „atac complex” al rebelilor Houthi, care a cuprins inclusiv bombe purtătoare de drone, o rachetă de croazieră antinavă și o rachetă balistică antinavă.
Forțele americane și britanice au doborât 18 drone și cele două rachete.