Reacţii internaţionale după anunțarea rezultatelor referendumulului din Grecia. Ministrul german al Economiei: Noi negocieri sunt greu de imaginat

Reacţii internaţionale după anunțarea rezultatelor referendumulului din Grecia. Ministrul german al Economiei: Noi negocieri sunt greu de imaginat
Foto: greece.greekreporter.com

Rezultatele referendumului, organizat duminică în Grecia și încheiat cu victoria celor care se opun măsurilor de austeritate propuse de creditori, au provocat ample reacții pe plan internațional.

Berlinul, de exemplu, arată, prin vocea ministrului Economiei, că în aceste condiții este „greu de imaginat” începerea unor noi negocieri.

Ministrul Economiei, Sigmar Gabriel, a apreciat că premierul grec Alexis Tsipras a „aneantizat ultima pasarelă prin care un compromis ar fi putut fi găsit”. Noi negocieri sunt „greu de imaginat”, deoarece Tsipras „a tăiat ultimele punţi” dintre Grecia şi Europa, a declarat Gabriel, potrivit Sky News.

Pe de altă parte, preşedintele italian Sergio Mattarella le-a cerut europenilor să-şi arate „solidaritatea” faţă de Grecia, care „face parte din Europa”. Decizia cetăţenilor greci trebuie tratată cu respect, mai consideră Sergio Mattarella.

Zona euro „este în măsură să facă faţă unei crize de încredere şi unor eventuale atacuri speculative”, dă asigurări un comunicat al Ministerului italian al Economiei şi Finanţelor.

Ministru adjunct rus al Economiei, Aleksei Lihaciov, consideră că prin opțiunea exprimată la referendum, Grecia a făcut „un pas spre ieşirea din zona euro”, informează Le Monde.

„O eventuală ieşire a Greciei din zona euro ar fi o terapie de şoc pentru Uniunea Europeană”, a spus  Aleksei Lihaciov, adăugând că se aşteaptă, „în primă fază, la o prăbuşire a euro în faţa dolarului, dar nu în manieră catastrofală”.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
01:05 - Partida România – Kosovo din Liga Naţiunilor, întreruptă în minutul 90+5 după ce jucătorii kosovari au ieșit de pe teren. Ei n-au mai vrut să revină și, cel mai probabil, tricolorii vor câștiga cu 3-0 „la masa verde”
00:13 - Rareș Bogdan, despre documentul publicat de Guvern: „Marcel Ciolacu minte, și-l dorește cu disperare pe Simion în turul 2 și încearcă să-i ducă de nas pe alegători”. Argumentele liderului liberal
23:57 - Cancelarul Karl Nehammer, despre decizia Gazprom de a nu mai livra gaze naturale Austriei: „Nu ne vom lăsa şantajaţi şi nu vom fi puşi în genunchi”
23:44 - Adriana Bahmuțeanu: Copiii mei sunt îndreptați împotriva mea. În ultimele zile au început să-mi vorbească foarte urât. DGASPC nu face destul pentru a mă ajuta / Înmormântarea lui Prigoană, de rit satanist (VIDEO)
23:09 - Angajata unui spital din Capitală, acuzată că ar fi furat produse medicale. Bunurile erau apoi vândute de soțul ei în cabinete stomatologice
22:55 - Cătălin Manea: „Eu îl știu pe George Simion din Parlament și nu știu să fi avut vreun proiect, vreo realizare” / „Premierul Ciolacu nu a mințit în privința sa” (VIDEO)
22:24 - Accident între un autocar și o mașină, în județul Neamț. Șoferul, scos din autoturism de către martori
22:18 - Cristina Prună, despre Lasconi: Cred că românii au nevoie și au dreptul să aibă un președinte fără legături cu vechiul sistem, cu toate aceste privilegii perpetuate de-a lungul anilor (VIDEO)
22:05 - Goana pentru alimentele care vor fi pe masa de Crăciun a început. Ce produs cumpără românii încă de pe acum, de frica scumpirilor
22:02 - Ionel Bogdan (PNL), după documentul publicat de către Guvernul României primit de la autoritățile ucrainene: „În acest moment, PSD are o retorică foarte apărătoare la adresa lui George Simion” (VIDEO)