Reacția lui Medvedev la instalarea scutului antirachetă în România: Creșterea potențialului nuclear
Președintele Rusiei, Dmitri Medvedev, a criticat, în termeni duri, instalrea scutului american antirachetă în România. Conform acestuia, dacă scutul va fi instalat în România, acest fapt ar putea determina “accelerarea dezvoltării potențialului nuclear” al Moscovei, conform Kommersant.md.
Acesta a amenințat cu un nou “Război Rece” în cazul în care Rusia și Statele Unite nu vor găsit o cale de colaborare privind acest scut.
Sursa citată scrie că un avertisment similar a fost lansat la adresa Statelor Unite și României de către reprezentatul special al Rusiei la ONU, Dmitri Rogozin, însă acesta a fost primit cu skepticism la București.
Președintele Traian Băsescu a declarat la acel moment că declarațiile lui Rogozin nu au valoare, ci doar cele înaintate de Vladimir Putin sau Dmitri Medvedev.
Deputatul rus Andrei Klimov a declarat, pentru Inforusia, că poziția României a indignat Rusia.
„Nu putem accepta desfășurarea unor asemenea sisteme în aproierea granițelor noastre, fie că e vorba de Cehia, Slovacia, România sau Bulgaria, pentru că noi credem că ele sunt îndreptate împotriva noastră și exercită presiuni asupra securității noastre naționale”, a spus acesta.
Între timp Bulgaria și-a manifestat interesul de a lua parte la acest proiect și ar putea găzdui o platformă a scutului american antirachetă.