Reacția Comisiei Europene, după ce Parlamentul Regatului Unit l-a obligat indirect pe premierul Boris Johnson să ceară o nouă amânare a Brexitului
Comisia Europeană „a luat notă” de votul prin care Camera Comunelor a decis sâmbătă să suspende votarea acordului privind Brexitul, executivul comunitar cerând totodată Londrei să-l informeze asupra a ceea ce este de făcut după această decizie a parlamentului britanic, relatează agenţia DPA citată de Agerpres.
Comisia Europeană „ia notă asupra votului dat astăzi de Camera Comunelor asupra aşa-numitului amendament Letwin, ceea ce înseamnă că acordul de retragere (din UE) nu va mai fi supus astăzi votului”, a scris pe Twitter purtătoarea de cuvânt comunitară Mina Andreeva.
„Guvernului britanic îi revine să ne informeze cât mai rapid posibil asupra paşilor următori”, a completat ea.
Poziția Comisiei Europene vine în contextul în care Camera Comunelor a votat, sâmbătă, un amendament, prin care amână votul asupra acordului de Brexit. Concret, deputații din arhipelag cer ca înțelegerea să revină pe masa plenului abia în momentul în care legislația tranziție va fi implementată. În acest moment, în mod formal, premierul Boris Johnson este obligat să ceară o nouă întârziere a ieșirii Regatului Unit din Uniunea Europeană, la Bruxelles, lucru pe care premierul a anunțat deja că nu-l va face. (Detalii AICI)