Războiul escaladează în Orientul Mijlociu: Armata Israeliană anunță că a lovit zeci de ținte în Siria

Războiul escaladează în Orientul Mijlociu: Armata Israeliană anunță că a  lovit zeci de ținte în Siria
foto: Pixabay

Guvernul Israelian a anunțat că a lovit zeci de ținte în Siria, loviturile fiind îndreptate împotriva pozițiilor aparținând guvernului și forțelor iraniene aliate.

Armata israeliană a anunțat că „loviturile desfășurate la scară largă” sunt un răspuns la rachetele lansate de o unitate iraniană, scrie bbc.com.

Guvernul Sirian a anunțat că doi civili au murit și că sistemul de apărare aerien sirian a doborât cele mai multe rachete lansate asupra Damascului. Alte surse precizează că numărul morților a fost mai mare.

Potrivit raportărilor locale s-au auzit explozii puternice în Capitală. De asemenea imaginile distribuite pe rețelele sociale au arătat o serie de incendii.

Marți dimineață, armata israeliană a declarat că a interceptat patru rachete lansate dinspre Siria spre nordul Israelului. De asemenea oficialii au precizat că rachetele nu au lovit pământul.

Israelul a efectuat sute de atacuri în Siria de când a izbucnit războiul civil în 2011, în încercarea de a slăbi ceea ce numește „legătura militară” a Iranului cu mișcarea Hezbollah.

Agenția de știri siriană Sana a declarat că „apărarea aeriană a țării s-a confruntat cu un atac puternic și a interceptat rachetele ostile”.

Acesta a spus că Siria a distrus „majoritatea” rachetelor israeliene.

Agenția de știri a adăugat că atacurile de pe teritoriul sirian au fost efectuate din „teritorii libaneze și palestiniene”.

Israelul a atins de mai multe ori ținte în Siria cu ajutorul avioanelor de luptă din spațiul aerian libanez.

Tags:
Urmăriți B1TV.ro și pe
`