A început RĂZBOIUL cu Rusia? PANICĂ totală într-un sat din Armenia unde vehiculele militare au invadat ulițele (VIDEO)

Publicat: 19 07. 2018, 16:39

Localnicii unui sat din regiunea Shirak a Armeniei au trăit momente de panică după ce un convoi de vehicule militare însoțit de 30 de soldați ruși au apărut din senin pe ulițe.

Sătenii au crezut că au fost invadați de trupele rusești, spaima lor fiind amplifdicată de faptul că la zeci de kilometri depărtare, răsunau focuri puternice de artilerie. În realitate efectivele participau la un exercițiu militar desfășurat pe nepusă masă, scrie radiochisinau.md.

„Toți au fugit din case, unii copii au leșinat! Este insultător faptul că nimeni nu ne-a anunțat că vor avea loc exerciții militare”, a descris un localnic întregul eveniment.

„Dacă cineva din Armenia ar fi făcut așa ceva în Rusia,ar fi ieșit un ditamai scandalul!”, a mai spus localnicul.

Efectivele militare care au participat la exercițiu aparțin bazei militare 102 din Gyumri care găzduiește aproximativ 5.000 de soldați ruși.

Emisia video va porni imediat. Daca aveti un ad blocker activ va rugam dezactivati-l.