Război în Ucraina: Stare de asediu în Odessa pentru a proteja populația de un nou masacru
Odesa se pregătește să intre în stare de asediu. Restricțiile încep sâmbătă seara și vor fi valabile până luni dimineaţa. Cel mai important port ucrainean de la Marea Neagră trebuie să facă față unor atacuri cu rachete, au anunţat autoritățile locale.
Necesitatea stării de asediu este pusă în contextul în care zeci de ucraineni, inclusiv copii, au fost uciși în timp ce încercau să fugă prin gara din orașul Kramatorsk.
Președintele Volodymyr Zelensky a raportat că 300 de persoane au fost rănite, spunând că greva a arătat „răul fără limite”.
Parașutiștii militari ruși refuză să execute ordinele
Între timp, pe fronturile din Ucraina, devine tot mai clar faptul că „operațiunea militară specială” declanșată de Vladimir Putin s-a împotmolit. Aproximativ 60 de parașutiști ar fi refuzat să execute ordinele.
Unii au fost demişi şi catalogaţi drept „laşi”, în timp ce alţii urmează să fie judecați și să primească pedeapsa cu închisoarea.
Ca să schimbe soarta războiului, Federația Rusă a schimbat comandantul care coordona militarii trimiși în Ucraina, fiind nemulțumit de modul în care au acționat soldații până acum. Cel care a devnit acum responsabil pentru acţiunile din Ucraina este Alexander Dvornikov, comandantul districtului militar de sud. Generalul are experiență în operațiunile rusești în Siria, a mai declarat oficialul occidental.
Operaţiunea de pe teritoriul Ucrainei a fost condusă de mai mulți comandanţi, iar oficialii ruşi susţin că aceasta ar fi motivul pentru care Rusia nu a reuşit încă să cucerească Ucraina, după o lună şi jumătate de război. Oficialul occidental considera că între cei aflaţi la conducerea operaţiunii nu a existat o coordonare foarte bună, pentru că forțele ruse nu au fost niciodată antrenate să lucreze în acest mod.
În 44 de zile de război, ruşii nu au reuşit să obţină victorii importante în faţa armatei ucrainene, pentru că nu au putut cucerii oraşe mari precum Kiev. Acum, sub conducerea generalului Alexander Dvornikov, Federaţia Rusă vrea să încheie cu o victorie războiul din Ucraina până pe data de 9 mai, atunci când statul marchează victoria din cel de-al Doilea Război Mondial. În acest context, oficialul occidental crede că imperativele politice ar putea avea prioritate față de prioritățile militare în Rusia.