Raul Castro, pregătit să dialogheze cu SUA de la egal la egal, fără a fi compromisă independența națiunii pe care o conduce

Raul Castro, pregătit să dialogheze cu SUA de la egal la egal, fără a fi compromisă independența națiunii pe care o conduce

Președintele Cubei, Raul Castro, a declarat, sâmbătă, că este deschis la un dialog cu SUA, atâta timp cât independența națiunii pe care o conduce este respectată.

”Dacă ne dorim cu adevărat să progresăm în domeniul relaţiilor bilaterale, trebuie să învăţăm să ne respectăm reciproc diferenţele şi să ne obişnuim să trăim în mod paşnic cu acestea. În caz contrar, noi suntem dispuşi să suportăm alţi 55 de ani în aceeaşi situaţie. Noi ne-am exprimat în multiple ocazii disponibilitatea de a purta un dialog respectuos cu SUA, de la egal la egal, fără a compromite independenţa, suveranitatea şi autodeterminarea naţiunii’, a spus șeful de stat cubanez, citat de AFP.

Acesta a subliniat că nici Cuba nu cere SUA să își schimbe sistemul politic, deci dialogul trebuie să fie reciproc.

Comentariul lui Raul Castro vine după ce el și Barack Obama au fost protagoniștii unei strângeri de mână istorice la ceremonia de omagiere a lui Nelson Mandela.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
23:58 - Cât de sigur este să mergem cu „ocazia”? Titi Aur oferă sfaturi celor care au acest obicei: „Nu te urca în mașina cuiva pe care nu îl cunoști, este periculos”
23:53 - Un tânăr din Botoșani a fost reținut, după ce a produs un accident rutier. Ce au descoperit polițiștii ajunși la fața locului
23:48 - Funeriu: Candidez la prezidențiale pentru că m-am săturat să aud numai idei periferice / E nevoie de predictibilitate / Partidele acum sunt sisteme defecte, o ditamai coaliție ne pune pe masă moaștele sfântului USL (VIDEO)
23:35 - Un pilot ucrainean de F-16 a stabilit un nou record. Despre ce este vorba
23:30 - Donald Trump amenință Hamas dacă nu eliberează ostaticii deținuți: „Iadul se va dezlănţui în Orientul Mijlociu”
23:08 - Zeci de oameni blocați de trei zile într-un pub din Marea Britanie. Nu pot pleca din cauza zăpezii
23:02 - Poliţişti din întreaga ţară anunță proteste de avertisment din cauza Ordonanței „trenuleț”: „Opriți bătaia de joc la adresa siguranței naționale!”
22:57 - Sebastian Dobrincu în centrul unui scandal din mediul online. Cum a răspuns iubita sa celor care îl acuză
22:44 - Temperaturile ridicate au dus la apariția primilor ghiocei, iar pomii fructiferi au deja muguri mari. Producțiile sunt în pericol
22:21 - Nicușor Dan: Șansele ca PNL și UDMR să sprijine candidatura mea sunt mici / L-aș pune premier pe Ilie Bolojan dacă aș avea garanția că strânge o majoritate parlamentară