Noi măsuri pentru apărarea Ucrainei în fața Rusiei sunt pregătite de NATO, a anunțat secretatul general al organizației, Anders Fogh Rasmussen.
„Agresiunea Rusiei în Ucraina a modificat dramatic sistemul de securitate în Europa. În ultimii 20 de ani, am încercat să atragem Rusia spre o cooperare constructivă. Însă acum este clar că Rusia ne consideră adversari. Trebuie să ne adaptăm la faptul că Rusia ne consideră de acum înainte adversari”, a declarat Rasmussen, precizând că NATO pregăteşte o serie de măsuri care includ asistenţa destinată Ucrainei pentru reformarea industriei apărării şi modernizarea armatei.
Acesta a precizat că setul de măsuri va fi prezentat la sfârșitul lunii iunie, citează AFP.
„Pe termen scurt, am sporit măsurile de securitate în ţările baltice, mobilizând nave în Marea Baltică şi în Marea Neagră, efectuând exerciţii militare în statele baltice şi în Polonia… Paşii ulteriori, dacă vor fi necesari, vor include actualizarea planurilor de apărare, exerciţii militare şi mobilizări adecvate de trupe”, a explicat Rasmussen.