Rapperul american Travis Scott a fost arestat pentru tulburarea ordinii publice și violare de domiciliu, scrie CNN.
Scott, al cărui nume legal este Jacques Bermon Webster, a fost reținut joi, în jurul orei 4:35 ora locală și este acuzat de încălcarea proprietății după ce a primit un avertisment și de tulburarea ordinii publice în stare de ebrietate, arată înregistrările închisorii.
Rapperul, în vârstă de 33 de ani, a fost eliberat pe baza unei cauțiuni de 650 de dolari. El a fost arestat la Miami Beach Marina, potrivit autorităților.
Jurnaliștii CNN au luat legătura cu reprezentații lui Travis Scott.
Acesta se afla pe o barcă charter și a fost implicat într-o altercație/dispută cu echipajul, informează poliția.
Polițiștii au fost chemați în port, iar rapperul a fost rugat să plece. Inițial, Scott a plecat, însă s-a întors pentru a doua oară și a intrat în dispută cu echipajul. Acestuia i s-a cerut să plece, dar după ce a refuzat, polițiștii l-au arestat.
Travis Scott este cunoscut pentru albumul său din 2018 „Astroworld” și pentru single-ul de succes nr. 1 „Sicko Mode”, cu Drake, care a fost eșantionat dintr-o gamă remarcabilă de surse.
Albumul său a fost nominalizat la premiile Grammy pentru cel mai bun album de rap, iar „Sicko Mode” a fost nominalizat pentru cel mai bun cântec rap și cea mai bună interpretare rap.