Rapperul Gucci Mane, condamnat la trei ani de închisoare, pentru agresiune

Rapperul Gucci Mane, condamnat la trei ani de închisoare, pentru agresiune
Foto: theguardian.com

Rapperul american Gucci Mane a fost condamnat la trei ani de închisoare, după ce a pledat vinovat în procesul în care era acuzat că a lovit un fan în zona capului cu o sticlă de votcă, într-un club de noapte din Atlanta.

Infracţiunea pentru care Mane a fost condamnat de judecătorul din Georgia s-a produs în martie 2013, în momentul în care un sergent din armata americană s-a apropiat de rapper pentru a se fotografia cu acesta.

Gucci Mane a reacţionat imediat şi l-a lovit pe acel bărbat în zona capului cu o sticlă de votcă, provocându-i răni care au avut nevoie de zece copci, a precizat Procuratura americană.

Luna trecută, un judecător federal din Georgia l-a condamnat pe Mane, al cărui nume real este Radric Davis, la trei ani şi trei luni de închisoare pentru posesie ilegală de arme de foc şi pentru proferarea unor ameninţări cu arme de foc în locuri publice.

Justiţia americană îi va permite lui Gucci Mane să îşi ispăşească pedeapsa primită în statul lui natal, concomitent cu pedeapsa federală, informează Reuters.

În 2011, Gucci Mane a fost condamnat la şase luni de închisoare în statul Georgia, după ce a recunoscut că a împins o femeie în afara automobilului său în timp ce vehiculul se afla în mers.

Radric Davis, născut pe 12 februarie 1980, cunoscut sub numele de scenă Gucci Mane, este un rapper american care a lansat opt albume de studio şi s-a remarcat prin numeroase colaborări cu artişti din genuri muzicale diverse.

 

 

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
23:59 - „360 de grade”, cu Alina Bădic. Vasile Bănescu: Părintele Dumitru Stăniloae vorbește despre ceva ce ne privește pe fiecare în parte. Din epava morală care ajungem uneori putem redeveni, cu ajutorul lui Hristos, oameni deplini (VIDEO)
23:39 - „360 de grade”, cu Alina Bădic. Vasile Bănescu: Dumnezeu l-a ales în felul Lui tainic pe părintele Arsenie Boca să fie unul dintre mărturisitorii creștini ortodocși în perioada cruntă a comunismului (VIDEO)
22:59 - Andreea Bănică, replică la comentariile răutăcioase pe care le-a primit după un concert: „Sunt sânii mei, ce să fac cu alea care nu au deloc și nu le sare nimic?” (VIDEO)
22:32 - Surpriză pentru Mihai Bendeac, după ce a cumpărat două covoare de pe Temu: „Sunt deosebit de prost” (VIDEO)
22:06 - Ungaria a publicat acordul privind extinderea Schengen: După aderare, România și Bulgaria vor continua controalele la frontierele terestre pentru cel puțin 6 luni
21:45 - Radu Drăgușin, lăudat după victoria Manchester City – Tottenham 0-4. Ce notă a primit fundaşul român
21:22 - Peste 200.000 de români din diaspora au votat până sâmbătă, ora 21.00: „Vreau să mă întorc în România, aș vrea să fie un loc mai bun pentru viitoarea mea familie”
20:54 - USR denunță cazuri de „alegători care sunt hărțuiți de Poliția lui Cătălin Predoiu pentru postări” din online. Ce spune Poliția (VIDEO, FOTO)
20:33 - Florin Piersic, mesaj sfâșietor la moartea lui Gabriel Cotabiță: „Te voi iubi mereu, Omule!”
20:09 - Adriana Bahmuțeanu, despre Silviu Prigoană: Țipa la copii, îi bătea. Era vorba de rele tratamente acolo și cei de la DGASPC nu au acționat, pentru că le place banul, să-și umple buzunarele (VIDEO)