Raportul Parlamentului European care cere ca România și Bulgaria să devină membre ale Spațiului Schengen a fost adoptat
Raportul Parlamentului European care cere ca România și Bulgaria să devină membre ale Spațiului Schengen a fost adoptat cu 505 voturi pentru, 134 împotrivă și 54 abțineri.
Raportul precizează, de asemenea, că și Croația îndeplinește cerințele tehnice. Solicitarea este inclusă în Raportul anual privind funcționarea spațiului Schengen, având-o raportoare pe europarlamentara Tanja Fajon, grupul S&D.
„Ținând seama de numeroasele sale solicitări de aplicare integrală a dispozițiilor acquis-ului Schengen în Bulgaria și România, solicită insistent Consiliului să-și onoreze angajamentul, să ia imediat decizia de a elimina controalele la frontierele interne terestre, maritime și aeriene și să permită acestor țări să se alăture, cu drepturi depline, spațiului de liberă circulație fără controale la frontierele interne;
Parlamentul European este pregătit, atunci când este consultat de Consiliu în conformitate cu articolul 4 din Actul de aderare, să-și exprime opinia cu privire la aplicarea integrală a dispozițiilor acquis-ului Schengen în Croația; consideră că solidaritatea și responsabilitatea sunt de datoria tuturor și că viitorul spațiului Schengen trebuie să fie fără fragmentare”, precizează raportul prezentat Parlamentului European.
Raportul reamintește că, în conformitate cu legislația actuală a UE, controalele la frontierele interne pot fi reintroduse cu condiția ca acestea să fie necesare, proporționale, temporare și să fie măsura de ultimă instanță;
Reiterează, în această privință, opinia sa că multe dintre prelungirile controalelor la frontierele interne începând cu 2015 nu sunt suficient justificate și nu sunt conforme cu normele referitoare la extinderea, necesitatea sau proporționalitatea lor și, prin urmare, sunt ilegale;
Raportul exprimă nemulțumirea că la frontierele interne continuă să fie introduse controale de către statele membre, adesea într-o manieră necoordonată, înainte de a se acorda suficientă atenție interesului european comun de a menține Schengen ca zonă fără controale la frontierele interne; reiterează faptul că controalele introduse au avut un impact negativ asupra liberei circulații a mărfurilor, capitalurilor, serviciilor și persoanelor din Uniune; subliniază, în acest context, situația deosebit de dificilă a lucrătorilor transfrontalieri;
Parlamentul reamintește că, deși a identificat deficiențe semnificative în punerea în aplicare a acquis-ului privind Schengen, Comisia a fost lentă sau direct reticentă în a iniția proceduri de încălcare a dreptului comunitar;
Parlamnetul își reiterează apelul adresat Comisiei de a exercita un control adecvat asupra aplicării acquis-ului Schengen, de a evalua dacă principiile necesității și proporționalității au fost respectate și de a utiliza procedurile de încălcare a dreptului comunitar acolo unde este necesar; subliniază necesitatea urgentă de a spori încrederea reciprocă și cooperarea între statele Schengen și de a asigura o guvernanță adecvată pentru spațiul Schengen;