Raportul MCV: Anchetele din cazurile Ridzi şi Păsat, criticate de Comisie

Raportul MCV: Anchetele din cazurile Ridzi şi Păsat, criticate de Comisie
Raportul de Monitorizare pe Justiţie, dat publicităţii vineri de către Comisia Europeană, arată că România a făcut progrese în lupta anticorupţie, dar că trebuie să concluzioneze mai rapid cazurile de...

Raportul de Monitorizare pe Justiţie, dat publicităţii vineri de către Comisia Europeană, arată că România a făcut progrese în lupta anticorupţie, dar că trebuie să concluzioneze mai rapid cazurile de corupţie la nivel înalt. Instituţiile europene susţin că România trebuie sa îşi consolideze politica generală anticorupţie, până în vara acestui an, când este aşteptată următoarea evaluare a Comisiei Europene.

Conform raportului, citat de Mediafax, activitatea Direcţiei Generale Anticoruptie (DNA) reprezintă un punct forte în lupta României împotriva corupţiei. În ultimele şase luni, DNA şi-a menţinut rezultatele convingătoare în ceea ce priveşte anchetarea cazurilor de corupţie la nivel înalt, iar numărul condamnărilor nedefinitive este in creştere, se mai precizează în document.

Cazurile Păsat şi Ridzi, criticate

În cadrul raportului, Comisia Europeană critică faptul că Parlamentul a dat vot negativ în cazul Monicăi Iacob Ridzi, făcând referire la respingerea cererii de efectuare a unei percheziţii informatice într-o anchetă legată de faptele de corupţie ale unui „fost ministru”. Referitor la aceeaşi persoană, CE notează că Legislativul a dat vot negativ pentru deschiderea unei anchete.

Raportul face trimiteri şi la cazul deputatului democrat-liberal Dan Păsat. Comisia notează că Parlamentul a respins solicitarea Parchetului de arestare preventivă într-o altă anchetă în curs privind un caz de suspiciune de acte de corupţie.

Bugetul ANI nu trebuia redus

Comisia Europeană include în raportul publicat vineri şi o critică adusă reducerii bugetului Agenţiei Naţionale de Integritate, salutând, însă, adoptatarea legii îmbunătăţite de funcţionare a acesteia.

„În decembrie, în contextul constrângerilor bugetare generale, Parlamentul a redus semnificativ bugetul ANI pe 2011. Această reducere bugetară poate împiedica publicarea declaraţiilor de avere şi de interese. Acest lucru ar constitui un obstacol în ceea ce priveşte transparenţa averilor şi eficacitatea verificărilor efectuate de ANI, care se bazează parţial pe semnalele provenite de la public”, consemnează raportul CE.

Invalidarea membrilor CSM oferă credibilitate

Raportul de Monitorizare pe Justiţie relevă, totadată, faptul că decizia Curţii Constituţionale de a invalida alegerile lui Dan Lupaşcu, Lidia Barbulescu şi Dan Chiujdea ca membri in noul Consiliu al Magistraturii (CSM) oferă posibilităţi de credibilitate pentru noul consiliu.

Preluarea mandatului de către noul Consiliu Superior al Magistraturii reprezintă o ocazie importantă pentru o cooperare deschisă şi constructivă între actorii din domeniul politic si judiciar, mai precizează raportul Comisiei.

Plenul Senatului a validat, pe 14 februarie, lista celor opt membri aleşi ai CSM, cu 64 de voturi “pentru” si 48 “împotrivă” , drept consecinţă a deciziei Curtii Constituţionale de a invalida candidaturile a trei magistraţi, judecătorii Lidia Barbulescu, Dan Lupaşcu si Dan Chiujdea.

Comisa Europeană salută totodată adoptarea Legii micii reforme în justiţie, al cărei scop principal îl reprezintă accelerarea procedurilor judiciare.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`