Raport: Femeile musulmane care poartă hijab, cele mai dezavantajate în societatea britanică. Rolul tradițional pe care propriile comunități îl cer de la ele le izolează și mai mult

Publicat: 11 08. 2016, 18:13
Foto: visionairemedia.com

Femeile musulmane din Marea Britanie care poartă veșminte specifice religiei lor sunt constant respinse la interviuri sau sunt marginalizate la locurile de muncă, avertizează un raport întocmit de membri ai Parlamentului britanic. El mai relevă că 71% dintre femeile acestei comunități sunt mai predispuse să rămână fără job decât femeile creștine albe, informează Business Standard.

Comitetul pentru Femei și Egalitate din Camera Comunelor a ajuns la concluzia că musulmanele reprezintă cel mai dezavantajat grup din societatea britanică. În consecință, Guvernului i s-a cerut să pună la punct un plan care să elimine aceste inegalități până la finele anului.

Comitetul a stabilit că șansele musulmanelor de a se angaja scad considerabil din cauza unei triple discriminări. Ele sunt tratate altfel pentru că: sunt femei, aparțin unei minorități etnice și sunt musulmane.
”Impactul islamofobiei asupra femeilor musulmane nu trebuie subestimat. Ele sunt cu 71% mai predispuse decât femeile creștine albe să fie lăsate fără loc de muncă, chiar dacă au același nivel de educație sau aceleași aptitudini comunicaționale”, se arată în raportul numit ”Oportunități de angajare pentru musulmane în Marea Britanie”.

În timp ce 69% dintre femeile britanice cu vârstă de angajare chiar aveau anul trecut un loc de muncă, proporția în rândul musulmanelor era de 35%. La nivel național, 5% dintre femei își căutau de muncă, dar proporția în rândul musulmanelor ajungea la 16%.

Anul trecut, 27% dintre femei erau inactive economic ori nu-și căutau de lucru. Pe de altă parte, în rândul femeilor musulmane, proporția acestora era de 58%.

”Toată lumea e supusă acelorași legi în această țară și femeile musulmane se pot îmbrăca așa cum își doresc asemenea oricărei alte femei și nu ar trebui să sufere vreo discriminare din această cauză. Una dintre femeile cu care am discutat ne-a spus că a decis să nu poarte niciun văl și a apoi rămas marcată de modul diferit în care a fost tratată atât de oamenii pe care nu-i cunoștea, cât și de cei pe care îi știa”, a susținut Maria Miller, șefa comitetului.

În raport se mai arată că ”impactul aceste inegalități reale, al discriminării și al islamofobiei pe care femeile musulmane îl îndură este exacerbat de presiunile pe care unele dintre ele le resimt din partea propriilor comunități, care vor ca ele să îndeplinească un rol mai tradițional”.