Radu Banciu: Un cretin i-a lăsat pe cei din ISIS cu gura căscată. Metoda lui îi va face invidioși pe mulți. Nu a fost un atac terorist, dar îl putem îngloba aici, pentru că tot un Mohamed a fost (VIDEO)

Publicat: 15 07. 2016, 23:56

Radu Banciu a vorbit în ediția de vineri a emisiunii ”Lumea lui Banciu” despre atacul din Nisa.

Un camionagiu, un nene care închiriase un camion, pretindea că vrea să vândă înghețată și, până la urmă, avea să apese pe trăgaci, dar mai mult pe accelerație. A ezitat între cele două. Vreo nouă ore s-a tot gândit în ziua respectivă ce să facă, pentru că, după cum știți Mohamed ăsta era deprimat. El trăia în Franța, la Nisa, în capitala Coastei de Azur, dar era deprimat. Divorțase după ce își snopise în bătaie soția, avea trei copii, nu erau un fundamentalist, ci pur și simplu un marginal, un simplu cretin și nu a găsit ceva mai bun de făcut de 14 iulie, în țara care îl adoptase, decât să găsească metodă care îi va face invidioși pe mulți, inclusiv pe cei din Statul Islamic, care au rămas cu gura căscată. Nu a fost opera lor.

Nu a fost un atac terorist. A fost un cretin care, să spunem, după moda americană, îi va inspira el de aici înainte pe americani, pentru că, paradoxal, ei au ce să învețe dintr-o astfel de acțiune. Mă rog, dezechilibrații lor. Nu mă mai feresc de expresii de genul ăsta, că azi în lumene așteaptă sfârștul la orice colț de stradă.

Sigur că nu era un eveniment oarecare. Ei știu și ei când să se răzbune. Răzbunarea a devenit o armă cu mai multe tăișuri, adică merită să te răzbuni, dar s-o faci la momentul potrivit, să nu te irosești degeaba. Sunt și unii care eșuează și pe care actualitatea nu-i reține. Atentate dejucate se întâmplă în fiecare zi, dar mai e câte unul din ăsta care ți-o trage la acest mod. Nu trebuie să fim de acord chiar cu toate clișeele. De exemplu barbarie, lașitate – astea le auzim continuu de la oameni politici care se încăpățânează să rostească același discurs gol de sens de parcă cienva îi și ascultă. Ce-mi pasă mie ce spun ei?

E mereu acest termen de lașitate însotit de barbarie. Aici nu aș fi de acord pentru că știm că suntem într-un alt tip de război, unul invizibil. Omenirea a evoluat, noi știm că suntem în război și în război nu sunt acțiuni lase. UE va bombarda, probabil, în această seară iar obiective Daesh prin Siria și Irak, dar ce, alea sunt acțiuni corecte? Și ele sunt de o lașitate monumentală! Nouă ne-ar conveni să fim ăia din Siria și Irak și să vină unul să ne arunce 500 de bombe, cum făceau francezii sau englezii sau rușii?

Nu a fost un atac terorist, dar îl putem îngloba aici pentru că tot un musulman, tot un Mohamed a fost. În toate atentatele, unul din oamenii de bază a fost un Mohamed. N-a existat niciunul în care să avem nu avem un Mohamed. O să vadă și ei, politicienii, oameni de bine, cei care comemorează și o să ajungă și ei la aceeași concluzie peste vreo 70 sau 700 de ani, că până la urmă trăim într-un secol în care asta e moda”, a afirmat Radu Banciu.

Banciu, despre tragedia din Nisa: Nu a fost un atac terorist, dar îl putem îngloba aici, pentru că tot un Mohamed a fost

#DIRECT_ONE_iuq46m#