Radu Banciu, despre doborârea avionului rusesc de către forțele armate turce: Nu știu dacă e cazul să ne ambalăm cu al treilea război mondial, dar mi se pare că am plecat pe un drum fără întoarcere (VIDEO)

Radu Banciu, despre doborârea avionului rusesc de către forțele armate turce: Nu știu dacă e cazul să ne ambalăm cu al treilea război mondial, dar mi se pare că am plecat pe un drum fără întoarcere (VIDEO)
Foto: B1 TV

Radu Banciu a vorbit marți în cadrul emisiunii ”Lumea lui Banciu” despre doborârea avionului rus de către forțele armate turce, pe motiv că acesta ar fi intrat în spațiul aerian al Turciei.

”E dramă mare. Bineînțeles că Vladimir Putin vorbește de atentat, că TUrcia sprijină teroriștii. Turcia, fiind țară NATO sigur că are sprijinul țărilor din această zonă. Rusia, nefiind membră NATO este de partea cealaltă. După cum vedeți, e la modă să dobori avioane. Reamintesc că rebelii ruși au fost cei care au doborât avionul Malaysia Airlines care nu avea nicio treabă cu niciun conflict. Aproximativ 300 de morți, într-un zbor Amsterdam- Kuala Lumpur, care se deplasa printr-o zonă de conflict. Rușii l-au doborât, n-au recunoscut. (…) Iată că lucrurile s-a întors un pic. Le-a fost doborât rușilor un avion care pleca de la Sharm el-Sheikh din Egipt și mergea la Sankt Petersburg, în Rusia. Iată că acum le-a fost doborât un avion de luptă”, a comentat Banciu.

”Cred că nu suntem departe de puhoiul care ne așteaptă. Nu știu dacă e cazul să ne ambalăm cu al treilea război mondial, dar mi se pare că am plecat pe un drum fără întoarcere. Mi-e greu să cred că se va mai ajunge vreodată la pace în cazul acestor conflicte”, a mai spus Radu Banciu.

Radu Banciu, despre doborârea avionului rusesc de către forțele armate turce

#DIRECT_ONE_amd4my#

Urmăriți B1TV.ro și pe
`