Putin vrea introducerea unei monede unice în Uniunea Economică Eurasiatică

Publicat: 20 03. 2015, 19:46

Președintele rus Vladimir Putin îndeamnă la adoptarea unui uniuni monetare a aliaților din cadrul Uniunii Economice Eurasiatice în vederea reducerii consecințelor negative ale crizei economice din Rusia pentru aceste țări.

„Credem că a venit timpul să discutăm oportunitățile de a forma o uniune monetară. Dacă lucrăm mână în mână, va fi mai ușor să reacționăm la amenințările financiare și economice exterioare și să protejăm piața noastră comună”, a declarat Vladimir Putin, potrivit Agerpres.

Relațiile politice și economice dintre Rusia și cele două țări fondatoare ale Uniunii Economice Eurasiatice, Belarus și Kazahstan, au fost fragilizate de urmările sancțiunilor impuse de Occident la adresa Rusiei, pentru presupusul său rol în criza ucraineană.

‘Uniunea noastră a fost confruntată cu încercări majore’, a estimat la rândul său președintele kazah Nursultan Nazarbaev, înainte de a face apel la o cooperare mai strânsă.