Vladimir Putin spune că nu are „niciun regret” în legătură cu „operațiunea specială” desfășurată pe teritoriul Ucrainei. Liderul rus avertizează că un eventual conflict cu NATO ar duce la o „catastrofă globală”, informează skynews, citat de digi 24.
„Nu am niciun regret. Vreau să precizez că ceea ce se întâmplă acum este neplăcut”, a afirmat liderul rus.
Tot vineri, președintele rus, a precizat, la Astana, că nu este nevoie de mai multe lovituri „masive” împotriva Ucrainei „cel puțin pentru moment”.
Vladimir Putin spune că nu vede „necesitatea” organizării unei întâlniri cu omologul său american Joe Biden, explicând că în prezent nu există negocieri pentru rezolvarea conflictului din Ucraina, deşi Kremlinul semnalase dorinţa unei întâlniri.
„Nu văd necesitatea, nu există o platformă de negocieri în prezent”, a precizat președintele rus, în cadrul unei conferinţe de presă, după ce a fost întrebat daca s-ar întâlni cu președintele american pentru discuții, în timpul desfășurării summitului G20, ce va avea loc în Indonezia.
„Ar trebui să îl întrebați pe el dacă vrea astfel de discuții cu mine”, a mai adăugat Putin, făcând referire la Joe Biden.
Angela Merkel, fostul cancelar federal german care a condus Germania vreme de 16 ani, a transmis că nu are niciun regret în ceea ce privește politica energetică pe care a dus-o cât timp s-a aflat la putere şi când a plasat Rusia drept unul dintre cei mai importanţi furnizori de gaze, potrivit Reuters.
„Din perspectiva epocii, era foarte raţional şi de înţeles aprovizionarea cu gaz de reţea, inclusiv din Rusia, care era mai ieftin decât GNL (gaz natural lichefiat) provenind din alte regiuni ale lumii”, a spus ea într-o conferinţă de presă la Lisabona.
Întrebată despre apropierea guvernului ei faţă de Rusia, aceasta a susținut: „Întotdeauna acţionezi în timpul în care te afli”.
„Chiar şi în timpul Războiului Rece, Rusia a fost un furnizor de energie de încredere”, a adăugat Angela Merkel.
„Nu regret absolut deloc deciziile luate”, a subliniat aceasta, menționând că nu „s-a răzgândit” cu privire la abandonarea energiei nucleare, potrivit sursei citate.