Preşedintele rus Vladimir Putin va cere insurgenților pro-ruși să ajute ancheta privind prăbuşirea zborului MH17 al companiei Malaysia Airlines.
Cu doar câteva zile în urmă, premierul australian Tony Abbott avertizase că-l va interpela pe liderul de la Kremlin pe tema prăbușirii zborului MH17, la summitul G20 care va avea loc la Brisbane, luna viitoare.
Aeronava cu 298 de pasageri la bord, printre care şi cetăţeni australieni, a fost doborâtă pe 17 iulie, lângă Doneţk.
Şefa diplomaţiei australiene, Julie Bishop a anunţat că a avut o întâlnire cu liderul rus Vladimir Putin. Iar acesta a fost de acord să-și folosească influența asupra rebelilor proruși pentru a-i convinge să ajute la investigația ce vizează prăbușirea zborului MH17 al companiei Malaysia Airlines.
„L-am implorat să folosească influența Rusiei asupra separatiștilor din estul Ucrainei pentru a le permite anchetatorilor noștri să aibă acces la locul prăbușirii. El a spus că va căuta să răspundă cererii mele, cerându-le separatiștilor să ofere acces”, a declarat Julie Bishop.
Întâlnirea lui Julie Bishop cu Putin a avut loc la câteva zile după ce premierul australian Tony Abbott avertizase că-l va înfrunta dur pe Putin pe tema prăbușirii zborului MH17 la summitul G20 care va avea loc la Brisbane luna viitoare.
Treizeci și opt de cetățeni australieni s-au aflat printre cele 298 de victime ale zborului MH17 al companiei malaeziene. Statele Unite și Uniunea Europeană l-au acuzat pe președintele Putin de blocarea eforturilor părții olandeze în cadrul anchetei privind zborul MH17.