Putin, despre anexarea Crimeei: Decizia a fost luată după cunoașterea rezultatelor sondajelor de opinie

Publicat: 10 04. 2014, 17:02
Foto: bbc.co.uk

Federația Rusă a decis să anexeze Crimeea după ce a luat cunoștință de rezultatele sondajelor de opinie realizate în peninsulă, a spus joi președintele rus, Vladimir Putin, citat de EFE.

”Deciziile definitive au fost adoptate de mine odată ce a fost clară starea de spirit a populației”, a spus Vladimir Putin în cadrul unei reuniuni cu lideri ai Frontului Popular pentru Rusia.

Președintele rus a admis că primele sondaje de opinie ruse din Crimeea s-au efectuat ”pe ascuns” și a adăugat că acestea au confirmat estimările preliminare despre starea de spirit a populației din Crimeea.

”Ne puteam imagina ce simțeau oamenii, însă nu aveam certitudinea”, le-a spus Vladimir Putin liderilor partidului creat în 2011.