Putin a semnat un decret privind crearea Forțelor Aerospațiale în cadrul armatei Rusiei

Putin a semnat un decret privind crearea Forțelor Aerospațiale în cadrul armatei Rusiei
Foto: businessinsider.com

Ministrul rus al Apărării a anunțat crearea Forțelor Aerospațiale în cadrul armatei, prin fuziunea aviației militare, apărării antiaeriene și antirachetă și a forțelor cosmice, informează agențiile RIA Novosti și EFE, citate de Agerpres.

”Formarea Forțelor Aerospațiale este opțiunea cea mai adecvată pentru a îmbunătăți apărarea aerospațială a țării”, a declarat Ministrul rus al Apărării, generalul de armată Serghei Șoigu.

Printr-un decret semnat la 1 august de Vladimir Putin, ”aviația, trupele de apărare aeriană, forțele de apărare antirachetă și cele spațiale” au fost unite sub o singură comandă.

”Aceasta va permite în primul rând concentrarea în aceleași mâini a întregii responsabilități pentru formarea politicii tehnico-militare și rezolvarea problemelor în sectorul aerospațial, iar, în al doilea rând, o integrare mai strânsă va îmbunătăți eficiența utilizării acestora”, a explicat Șoigu.

La începutul deceniului,Rusia a început un amplu proces de reînarmare cu un buget de 700 000 de milioane de dolari până în 2020. Modernizarea are loc, însă, în contextul deteriorării grave a relațiilor dintre Moscova și Occident, ca rezultat al implicării rușilor în criza din Ucraina.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`