Putin a fost informat în legătură cu solicitarea de recunoaștere a independenței Transnistriei, dar nu a fixat un termen pentru a analiza această cerere
Cererea Tiraspolului privind recunoașterea independenței Transnistriei a ajuns la președintele rus Vladimir Putin, însă nu a fost fixat un termen pentru a analiza această solicitare.
Purtătorul de cuvânt al Kremlinului a menționat că nu se știe cum a fost transmisă solicitarea Tiraspolului, citează Mediafax.
Parlamentul de la Tiraspol a votat miercuri, în unanimitate, o solicitare către Duma de Stat, Consiliul Federaţiei şi preşedintele Vladimir Putin în vederea recunoaşterii independenţei regiunii transnistrene şi alipirii la Rusia.
Solicitarea a fost transmisă, de asemenea, ONU şi OSCE, iar o delegaţie de la Tiraspol era aşteptată joi într-o vizită la Moscova.