Puterile mondiale ar trebui să agreeze ideea de a garanta securitatea militară a Ucrainei: „Va fi un acord ratificat la nivel internațional”

Puterile mondiale ar trebui să agreeze ideea de a garanta securitatea militară a Ucrainei: „Va fi un acord ratificat la nivel internațional”
Puterile mondiale ar trebui să agreeze ideea de a garanta securitatea militară a Ucrainei: „Va fi un acord ratificat la nivel internațional”. Foto: Hepta.ro / Abaca Press / AA/ABACA

Marți la Istanbul, membrii delegației Ucrainei la negocierile de pace din Turcia au făcut afirmații despre chestiunile agreate de cele două părți.

David Arahamiya susține că cele două părți au ajuns la un acord în timpul celor patru ore de discuții, dar deocamdată delegația Kievului nu va semna nimic.

Turcia, una dintre grațiile securității Ucrainei

Deputatul ucrainean, David Arahamiya crede că prima victorie diplomatică importantă pentru Ucraina este mutarea discuțiilor din Belarus la Istanbul. „Vedem Turcia drept una dintre garanțiile securității pentru Ucraina”, afirmă Arahamiya.

Cea mai importantă parte a discuțiilor, în viziunea Kievului, este negocierea unui sistem de garanții de securitate pentru Ucraina. Dacă acest lucru se va întâmpla, Ucraina se angajează să renunțe la pretențiile de aderare la NATO și să-și declare statutul de neutralitate.

„Va fi un acord ratificat la nivel internațional”, a mai adăugat David Arahamiya.

Potrivit Ucrainei, mai multe puteri mondiale ar trebui să agreeze ideea de a se angaja să garanteze securitatea militară a Ucrainei.

Țările garante obligate să ofere asistență Ucrainei

Printre posibilii garanți, Ucraina vede eligibile țările Consiliului de Securitate al ONU, inclusiv Marea Britanie, China, Statele Unite ale Americii, Franța, Turcia, Germania, Canada, Polonia și Israel.

Țările propuse drept garante de Ucraina ar urma să organizeze consultări interne în următoarele trei zile, în urma cărora să decidă dacă vor ratifica tratatul. Potrivit acordului care ar fi fost convenit la Istanbul, țările garante vor fi obligate să ofere asistență Ucrainei în caz de agresiune, inclusiv protecție militară terestră și a spațiului aerian.

„Conceptul nostru este să poată adera la acordul de garanție în mod liber oricine dorește: dacă alte țări vor să se alăture, le vom acorda un astfel de drept legal. N-am rezolvat încă problema Donbasului și a Crimeii ocupate, așa că garanții nu vor trebui să intervină încă în aceste zone. Unele țări (n.r. – posibil garante) și-au dat deja acordul prealabil. Acești garanți trebuie, de asemenea, să ajute Ucraina în demersurile de aderare la UE”, a explicat David Arahamiya.

Mikhailo Podoliak, consilier al președintelui Zelenski și membru al delegației Ucrainei la negocieri, a susținut că acordul trebuie mai întâi aprobat de ucraineni printr-un referendum, iar apoi ratificat de parlamentele Ucrainei și ale țărilor garante.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`