Un pui al leului Cecil a fost ucis in Zimbabwe în cadrul unei vânători private.
Puiul de leu a avut aceeași soartă cu a tatălui său, care a fost ucis în 2015, iar uciderea sa a dus la un scandal imens, potrivit The Guardian.
Leul pe numele său Xanda avea șase ani și avea mai mulți pui.
Acesta a fost împușcat pe 7 iulie, iar vestea uciderii sale a fost făcută publică abia joi.
Xanda avea o zgardă cu GPS prin care echipa de cercetători condusă de Andrew Loveridge de la Universitatea Oxford îi studia comportamentul.
“Xanda era unul dintre acesti superbi lei de Kalahara, cu o coama mare, cu un corp mare, intr-o conditie superba – un animal foarte, foarte frumos. Personal, cred ca este trist ca cineva vrea sa impuste un leu, dar sunt oameni care dau bani pentru asa ceva”, a spus Loveridge.