”Puii kamikaze”, noua armă folosită de Statul Islamic, în Irak: Jihadiștii trimit în tabăra inamicilor găini care au atașate bombe

”Puii kamikaze”, noua armă folosită de Statul Islamic, în Irak: Jihadiștii trimit în tabăra inamicilor găini care au atașate bombe
Foto: thestar.ie

Găinile au început să fie folosite de jihadiștii din Statul Islamic pentru crearea de dispozitive explozive improvizate, informează Daily Mail.

Teroriştii Statului Islamic din orașul irakian Fallujah au început să ataşeze bombe de găini pe care trimit apoi în taberele inamicului. În momentul în care păsările ajung la  o distanţă sigură, fără să dea naştere la suspiciuni, jihadiștii declanșează dispozitivele folosind o telecomandă.

„SI se foloseşte de orice mijloace pentru a aduce moarte şi distrugere. Folosirea animalelor are o valoare militară mică, dar este un alt exemplu de cum funcţionează minţile lor bolnave, de cum îşi imaginează noi metode de ucidere“, a spus un britanic care luptă alături de kurzi în Irak.

Mai multe imagini cu „puii kamikaze“ au fost postate pe internet, dar autenticitatea acestora nu a putut fi confirmată.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`