Publicație bulgară: Olanda crede în continuare că Bulgaria e prea coruptă și infracțională pentru a fi primită în Schengen. Riscul unei separări de România, în creștere

Publicat: 14 09. 2023, 11:57
Foto: Hepta - Actionpress / Claus Kiefer

Guvernul olandez condus de Mark Rutte, care s-a opus intrării Bulgariei în Schengen, a demisionat, dar asta nu îmbunătățește considerabil șansele Bulgariei de aderare, scrie presa de la Sofia, citată de Rador și G4Media. În Olanda, în continuare corupția vecinilor noștri se vede ca o problemă mare. În acest context se conturează tot mai mult scenariul ca România, având șanse mai mari să fie primită în Schengen, să se desprindă de Bulgaria în acest proces.

Bulgaria, la ușa Schengen din cauza corupției

Subiectele legate de raportul UE privind statul de drept și privind renunțarea oficială la Mecanismul de Cooperare și Verificare (MCV) au intrat în parlamentul olandez în această săptămână. În pozițiile cabinetului olandez se vede în continuare că Bulgaria continuă să pară mult prea coruptă și infracțională pentru a intra în spațiul Schengen. Iar riscul unei separări de România este probabil în creștere, scrie Rador.

La 11 septembrie 2023, printr-o scrisoare a guvernului Țărilor de Jos, s-a prezentat Camerei Inferioare a Parlamentului olandez o evaluare a raportului anual al Comisiei Europene privind situația legată de de statul de drept în Uniunea Europeană și în statele membre

Guvernul olandez recunoaște că Bulgaria și România au făcut progrese, dar o serie de reforme nu au fost încă implementate pe deplin. Pentru Bulgaria, acestea sunt, în special, reformarea, pentru a aduce componența Consiliului Judiciar Suprem în conformitate cu standardele europene și îmbunătățirea funcționării Inspectoratului Judiciar, pentru care e nevoie de o modificare constituțională. Pe 28 iulie, Bulgaria a început procesul acestei schimbări constituționale, care a primit un larg sprijin din partea parlamentului, se mai arată în poziția guvernului olandez.

România, șanse mai mari decât Bulgaria să intre în Schengen

„În plus, este important ca Bulgaria să implementeze pe deplin legislația privind reforma Comisiei Anticorupție și să demonstreze că și cazurile de corupție la cele mai înalte niveluri ale puterii sunt luate în serios”, se mai arată în scrisoarea către parlament.

De asemenea, se mai menționează că progresul în România este mult mai tangibil, deci nu există nicio problemă cu aderarea sa la Schengen.

Prin urmare, potrivit unor surse diplomatice, separarea celor două țări pare din nou din ce în ce mai acceptabilă în marile țări occidentale. Dar chiar și dacă Olanda nu va mai fi un obstacol pentru România, rămâne în continuare opoziția Austriei.