Protestele din Atena au înregistrat victime: Un reprezentant sindical a decedat

Publicat: 20 10. 2011, 19:40

O persoană a decedat, joi, în timpul protestelor violente din Grecia la adresa măsurilor de austeritate adoptate de Guvernul de la Atena, potrivit CNN.

Informațiile oferite de sursa citată indică faptul că victima ar fi fost un reprezentant sindical.

Forțele de ordine din Grecia au recurs la folosirea gazelor lacrimogene pentru dispersarea protestatarilor care aruncat cu pietre și cocktailuri Molotov în fața Parlamentului.

Circa 50.000 de persoane participă la protestele din fața Parlamentului din Atena.