Decesul unui ziarist tunisian care şi-a dat foc în formă de protest faţă de condițiile dificile de trai din orașul Kasserine a condus la confruntări violente între manifestanţii şi forţele de ordine în timpul noţii de luni spre marţi.
Protestatarii au ars cauciucuri și au blocat strada principală din Kasserine, în timp ce poliţia a replicat cu gaze lacrimogene, transmite corespondentul AFP, citat de hotnews.ro.
Potrivit poliției, șase membri ai forțelor de ordine au fost răniți ușor și nouă persoane au fost arestate.
Ziaristul Abdel Razzaq Zorgui a murit după ce şi-a dat foc pentru a protesta împotriva șomajului și a degradării situației economice în regiunea Kasserine, una dintre cele mai sărace din țară.
„Pentru fii din Kasserine cărora le lipsesc mijloacele de subzistență, astăzi voi începe o revoluție, îmi voi da foc”, a declarat ziaristul, într-o înregistrare video pe care a publicat-o înaintea morții sale.
Kasserine este unul dintre primele orașe unde au izbucnit, la sfârșitul lui 2010, proteste sociale în cursul cărora poliția a ucis manifestanți.
Provocate de incendierea unui tânăr vânzător ambulant din Sidi Bouzid (centru-vest), excedat de sărăcie și umilințele polițiștilor, protestele s-au propagat în întreaga țară, codnucând la răsturnarea regimului lui Zine El Abidine Ben Ali în ianaurie 2011.
În ciuda progreselor tranziției democratice și a revenirii creșterii economice, după ani de stagnare, autoritățile tunisiene reușesc cu greu să răspundă aspirațiilor sociale ale tunisienilor.