A treia zi de proteste la Barcelona a fost marcată de ciocniri violente între protestatari şi poliţie. Revoltele au fost declanşate de condamnarea la închisoare a nouă lideri ai separatiştilor catalani. Protestatarii au aruncat cu pietre şi torţe în forțele de ordine, potrivit El Pais.
Manistaţiile de pe străzile Barcelonei au început în urmă cu câteva zile, după câţiva foști lideri separtiști catalani au fost condamnaţi la pedepse cuprinse între 9 şi 13 ani de închisoare. Ciocnirile între protestatari şi forţele de ordine au continuat să fie violente. Manifestanţii au aruncat cu pietre şi torţe în jandarmi, au incendiat containere de gunoi şi cartoane pe mai multe străzi din centrul Barcelonei. Agitaţie mare a fost chiar şi în apropierea clădirii La Pedrera, una dintre principalele atracţii turistice a oraşului.
Poliţia a ripostat de mai multe ori cu bastoane, încercând să îndepărteze protestatarii din jurul birourilor locale ale guvernului spaniol, potrivit unui purtător de cuvânt al poliţiei regionale Mossos.
În urma violenţelor, au fost arestate peste 50 de persoane.
Peste 40.000 de oameni au participat la demonstrația de marți, care s-a încheiat tot cu scene violente. Conform guvernului, linia feroviară pentru trenurile de mare viteză, dintre Barcelona şi Franţa a fost întreruptă, câteva ore, ca urmare a unui sabotaj.
Miercuri, mai multe marșuri, au pornit din diferite orașe catalane, pentru a se întâlni la Barcelona. Vineri va fi o zi de grevă generală, și demonstrații în masă.
Emisia video va porni imediat. Daca aveti un ad blocker activ va rugam dezactivati-l.