Proteste la abatorul din Germania, unde aproape 1000 de români s-au infectat cu coronavirus. „Opriţi exploatarea oamenilor şi animalelor!”

Publicat: 04 07. 2020, 20:33

Aproape 1.000 de angajați români din cei 4.000 de la abatorul de carne din Germania, devenit cel mai mare focar de COVID al Europei, au fost confirmați cu coronavirus la finalul lunii trecute.

Mai exact, 996 de cazuri pozitive de COVID-19 au fost confirmate în rândul lucrătorilor români din abatorul Tonnies din localitatea Rheda-Wiedenbrück.

În acest context, Germaniaa reimpus pentru prima oară o izolare locală, în cantonul Gutersloh, până la începutul lunii iulie, însă toţi angajaţii abatorului vor rămâne în carantină până pe 17 iulie.

„Reintroducem o izolare în tot cantonulGütersloh”, cu 360.000 de locuitori, în vestul Germaniei, a declarat preşedintele-ministru al landului Renania de Nord-Westfalia Armin Laschet.

Această izolare – prevăzută într-o primă fază până la 30 iunie, va consta în limitarea strictă a contactelor între persoane, închiderea barurilor, cinematografelor, muzeelor şi interzicerea activităţilor de diverisment în spaţii închise.

Proteste la abatorul din Germania

Recent, mai mulţi activişti pentru protecția animalelor au protestat în fața abatorului Tönnies, locul unde s-au infectat peste 1.500 de persoane cu coronavirus, majoritatea români.

Demonstranții, care au criticat și condițiile precare de muncă, au încercat să blocheze accesul în interiorul abatorului, scrie DW.com

„Opriţi exploatarea oamenilor şi animalelor”, era afișat pe clădire.

Ambasadorul Emil Hurezeanu: Numărul românilor infectați cu coronavirus în Germania ar putea fi evaluat la 1.300 – 1.400

Ambasadorul României la Berlin,Emil Hurezeanu, a declarat că bilanțul îmbolnăvirilor în rândul românilor dinGermaniaajunge la 1.300-1.400. Se poate spune că rata factorului de multiplicare li se datorează, a punctat Hurezeanu.

Hurezeanu a mai precizat că românii au ajuns să lucreze acolo prin subcontractori, iar patronul nu și-a asumat niciun fel de angajament.

„Dacă e adevărat, numărul românilor infectați înGermaniaar putea fi evaluat la 1.300-1.400. Se poate spune că rata factorului de multiplicare, care a crescut de la sub 1 la 2,88 înGermania, li se datorează. E un fapt trist și dramatic în primul rând pentru cei bolnavi, dar și pentru autorități.

Dacă jumătate din angajații străini ai abatorului sunt români și dacă 1.300 au fost testați pozitiv, bănuim că jumătate dintre ei, 650, sunt români. Dar aceste cifre nu se dau decât la sfârșitul unui anumit proces. Din ceea ce știm din cazul altor abatoare, avem până acum 556 de români infectați”, a declaratEmil Hurezeanu, ambasadorul României la Berlin, pentru Digi24.

De asemenea, jurnaliștii germani precizează că autoritățile de la București au cerut condiții de lucru mai bune în industria cărnii.

Condiţiile de muncă existente în centre precum abatorul de la Gutersloh trebuie ”îmbunătăţite urgent”, a afirmat ambasadorul român Emil Hurezeanu, pentru grupul media Funke.