Protestele din Iran devin tot mai sângeroase, la patru zile de la organizarea primelor manifestații împotriva deciziei Guvernului de la Teheran d ea majora prețul la carburanți cu cel puțin 50%.
Până în prezent zeci de persoane și-au pierdut viața, printre care și trei agenți ai forțelor de ordine, scrie AFP.
Protestele violente au continuat și marți. În estul capitalei, două benzinării au fost incendiate, iar în vestul Teheranului, jurnaliștii AFP au văzut o secție de poliție și un panou publicitar arzând.
Sute de polițiști înarmați au fost detașați marți dimineață în mai multe locuri alături tunuri cu apă.
Protestele au izvucnitr în Iran după ce prețul carburantului a fost majorat cu 50%, măsură motivată de preşedintele Hassan Rohani prin dorința de a ajuta locuitorii – printr-o redistribuire a câştigului şi nu pentru a face faţă deficitului bugetar.
Prețul unui litru de benzină era fixat până vineri la 10.000 de riali iranieni, adică mai puţin de 8 cenţi. Fiecare şofer va trebui să achite acum 15.000 de riali – adică 11 cenţi pe litru.De asemenea combustibilul va fi raționalizat. Astfel, 60 de litri este cantitatea maximă ce poate fi cumpărată într-o lună, anunţă Compania Naţională Iraniană de Distribuţie a Produselor Petroliere. Cine doreşte să cumpere peste această limită va trebui să scoată din buzunar 30.000 de riali, adică 22 de cenţi pe litru.
Achiziţia se poate face doar în baza unor cartele de raţionalizare. Cartelele destinate achiziţiei de benzină au fost introduse iniţial în 2007, într-o perioadă în care guvernul încerca să reformeze sistemul subvenţiilor şi să lupte împotriva contrabandei. Dar, în urmă cu exact un an, în noiembrie 2018, ele au fost reintroduse.