Protest de AMPLOARE așteptat la Chișinău: Socialiștii au anunțat când va avea loc manifestația
Partidul Socialiştilor a anunțat că pe 18 noiembrie zeci de mii de cetăţeni sunt așteptați să participe la o acţiune de protest de amploare la Chişinău împotriva celor nouă ani de guvernare proeuropeană.
De asemenea, rusofilii susțin că în cardul manifestaţiei va fi prezentat programul politic al partidului PSRM şi acţiunile care vor fi întreprinse până pe 24 februarie, când vor avea loc alegerile parlamentare, potrivit adevarul.ro.
Vlad Batrîncea, secretarul executiv al Partidului Socialiştilor, a anunțat că până acum sunt înscriși 38 de candidați, precizând că discuţiile rămân totuși deschise până la încheierea campaniei electorale.
Deputatul a mai spus că PSRM se declară cea mai importantă forţă de opoziţie şi unica alternativă pentru actuala guvernare, din moment ce reprezentanţii Partidului Democrat sau a formaţiunilor-satelit atentează des la imaginea instituţiei prezidenţiale.