Manifestaţie a extremei dreapta pe străzile din Sofia: Peste 2.000 de persoane cu torțe în mână au mărșăluit pentru a onora un general pro-nazist din Bulgaria

Publicat: 17 02. 2019, 11:21
Foto: The Times of Israel

Peste 2.000 de simpatizanți ai extremei-dreapta din mai multe state europene au participat la o procesiune cu torțe sâmbătă pe străzile din Sofia pentru a onora un fost general pro-nazist din Bulgaria, informează Reuters.

Manifestația s-a desfășurat în ciuda opoziției partidelor politice de la sud de Dunăre și a comunității evreiești din Bulgaria.

Procesiunea a avut loc în onoarea lui Hristo Lukov, care a condus gruparea pro-nazistă Uniunea Națională Bulgară a Legiunilor în anii ’30 și la început anilor ’40.

Participanții, în mare parte tineri îmbrăcați în negru, purtând svastici și care făceau salutul nazist, au depus coroane la casa în care a locuit Lukov.

„Generalul Lukov a fost un viteaz comandat militar, un erou al Primului Război Mondial, care a inspirat renașterea armatei bulgare”, a afirmat Zvezdomir Andonov, unul din organizatorii marșului.

Înainte de protest, sute de persoane au luat parte la un contraprotest sub sloganul „Niciun nazist pe stradă”.

Poliția, prezentă în număr mare sâmbătă pe străzile din Sofia, a comunicat că nu au avut loc incidente.

Uniunea lui Lukov, activă întrei 1932 și 1944, a fost o grupare care a afișat antisemitism, anticomunism și în favoarea partidului-stat.

Lukov a fost ministru al Războiului între 1935 și 1938, a dezvoltat relații extrem de importante cu figuri de la vârful puterii din Germania nazistă. A promovat, de asemenea, o lege pe modelul Legilor de la

Nuremberg din 1935 care lăsa evreii fără drepturile lor civice. Lukov a fost asasinat în 1943 de partizani ai comunismului.

Bulgaria a luptat în cel de-Al Doilea Război Mondial de partea Germaniei, dar guvernu Regelui Boris al III-lea a refuzat solicitarea lui Adolf Hitler de a deporta evreii către lagărele morții.