Protest la Viena față de tratamentele aplicate imigranților: 20.000 de persoane au ieșit în stradă (VIDEO)

Protest la Viena față de tratamentele aplicate imigranților: 20.000 de persoane au ieșit în stradă (VIDEO)

Aproximativ 20.000 de persoane au ieșit luni pe străzile la Viena pentru a protesta față de relele tratamentele la care sunt supuși imigranții. Manifestația vine la câteva zile după ce 71 de persoane au murit într-un camion frigorific pe o autostradă din Austria.

Portestatarii s-au adunat la gara Westbahnhof, de unde au plecat în marș pe străzile comerciale din Viena. De asemenea, cei 71 de imigranțui au fost comemorați înt-o ceremonie religioasă în în Catedrala Sfântul Ștefan.

„Ne-am săturat de atâția morți, de suferință și persecuție”, a declarat arhiepiscopul de Viena, cardinalul Christoph Schoenborn, relatează Agerpres, citând France Press.

În gara Westbahnhof au sosit mai multe trenuri cu sute de imigranți, după ce au fost blocate la frontiera cu dintre Austria și Ungaria. O parte dintre aceștia s-au îndreptat spre orașul Salzburg, iar alții au avut ca destinație sudul Germaniei, în Munchen.

Protest la Viena față de tratamentele aplicate imigranților

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
01:05 - Partida România – Kosovo din Liga Naţiunilor, întreruptă în minutul 90+5 după ce jucătorii kosovari au ieșit de pe teren. Ei n-au mai vrut să revină și, cel mai probabil, tricolorii vor câștiga cu 3-0 „la masa verde”
00:13 - Rareș Bogdan, despre documentul publicat de Guvern: „Marcel Ciolacu minte, și-l dorește cu disperare pe Simion în turul 2 și încearcă să-i ducă de nas pe alegători”. Argumentele liderului liberal
23:57 - Cancelarul Karl Nehammer, despre decizia Gazprom de a nu mai livra gaze naturale Austriei: „Nu ne vom lăsa şantajaţi şi nu vom fi puşi în genunchi”
23:44 - Adriana Bahmuțeanu: Copiii mei sunt îndreptați împotriva mea. În ultimele zile au început să-mi vorbească foarte urât. DGASPC nu face destul pentru a mă ajuta / Înmormântarea lui Prigoană, de rit satanist (VIDEO)
23:09 - Angajata unui spital din Capitală, acuzată că ar fi furat produse medicale. Bunurile erau apoi vândute de soțul ei în cabinete stomatologice
22:55 - Cătălin Manea: „Eu îl știu pe George Simion din Parlament și nu știu să fi avut vreun proiect, vreo realizare” / „Premierul Ciolacu nu a mințit în privința sa” (VIDEO)
22:24 - Accident între un autocar și o mașină, în județul Neamț. Șoferul, scos din autoturism de către martori
22:18 - Cristina Prună, despre Lasconi: Cred că românii au nevoie și au dreptul să aibă un președinte fără legături cu vechiul sistem, cu toate aceste privilegii perpetuate de-a lungul anilor (VIDEO)
22:05 - Goana pentru alimentele care vor fi pe masa de Crăciun a început. Ce produs cumpără românii încă de pe acum, de frica scumpirilor
22:02 - Ionel Bogdan (PNL), după documentul publicat de către Guvernul României primit de la autoritățile ucrainene: „În acest moment, PSD are o retorică foarte apărătoare la adresa lui George Simion” (VIDEO)